Data publicării:
Referendum suspendare Iohannis. PSD, risc uriaș: Rolul #rezist, scenarii posibile
Dacă președintele Klaus Iohannis nu va semna revocarea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA, PSD ar putea demara referendum pentru suspendarea președintelui. Înainte de o astfel de mutare politică, PSD ar trebui să facă calcule. Dincolo de posibilul câștig electoral al lui Klaus Iohannis, PSD ar trebui să calculeze electoratul. La referendum vorbim despre cvorum.
Pentru a fi cvorum la referendum, e nevoie de 30% din numărul de alegători, adică șase milioane de voturi.
Calcule clare
Amintim că la alegerile parlamentare din 2016, au ieșit la vot 7.323.368 de alegători. PSD a obținut 3.221.786 de voturi, ALDE 396.386 de voturi. Prin urmare, e greu de ajuns la șase milioane de voturi, cu atât mai mult cu cât Klaus Iohannis nu e conflictual, negerând emoție sau revoltă, nu a tăiat salarii/pensii, nu are Guvernul, nu s-a angajat în dispute, nu a avut reacții publice discutabile. Chiar dacă Klaus Iohannis nu mai are popularitate, nici nu are ostilitatea pe care o presupune o mobilizare cum a fost la Traian Băsescu.
Prin urmare, e greu de mobilizat milioane de oameni pentru un conflict constituțional, chiar dacă o are în centru pe Laura Codruța Kovesi.
Două scenarii posibile
Doar #rezist ar putea genera emoția prin scandal care ar scoate oamenii la vot la referendum. E o ecuație complicată în ceea ce privește referendumul și se pot face două strategii: se poate miza pe faptul că PSD nu poate scoate la vot cei 6 milioane de alegători, încetează manifestațiile de stradă sau, a doua variantă, iese la vot electoratul care l-a votat pe Klaus Iohannis pentru președinție și referendumul se transformă într-unul de susținere al președintelui.
Sociologul Alfred Bulai a declarat, pentru DCNews, că ”Tema luptei anticorupție rămâne valabilă în România. Klaus Iohannis are două variante: 1. dacă acceptă fără luptă varianta CCR, va avea un cost personal uriaș de imagine și devine irelevant ca decident, nu mai contează și 2. e o provocare pentru suspendare și ar trebui să-și dorească pentru că l-ar încărca politic o suspendare”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News