Data actualizării:
Data publicării:

Referendum pentru monarhie. Strategia PSD, din spatele anunțului lui Bădălău. Bruno Ștefan, explicație

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Referendumul adus în discuție de Niculae Bădălău în privința reinstaurării monarhiei în România ar putea veni pe fondul înțelegerii de liderii PSD a faptului că partidul nu poate da prea curând un președinte din cauza valului de antipatie pe care îl mobilizează în turul doi al alegerilor. Sociologul Bruno Ștefan a declarat recent că PSD ar putea profita de valul de simpatie și ar putea cere schimbarea formei de guvernământ, aspect atins astăzi de președintele executiv al PSD. 

Sociologul Bruno Ștefan a spus că o astfel de cerere din partea PSD-ului ar rezolva multe dintre problemele partidului. 

"PSD, care nu cred că mai visează vreodată să câștige alegerile prezidențiale, poate pune acum problema reinstalării monarhiei, acum pe acest val de simpatie. De ce nu? Vedeți cumva pe cineva de la PSD care are șanse să câștige alegerile prezidențiale? Oricine ar veni de pe partea dreaptă, pentru PSD este cea mai bună strategie să facă tam-tam pe această emoție și să aducă monarhia. Scapă și de DNA, scapă și Dragnea de tot ce își dorește," a spus sociologul la emisiunea lui Octavian Hoandră de la Realitatea TV.

Jurnalistul Val Vâlcu a întărit ideea lansată de Ștefan și a menționat că experiența alegerilor prezidențiale arată modelul viitorului președinte: el a provenit de fiecare dată dintr-un partid mic, care nu mobilizează atât de multă antipatie în turul doi. 

"În cazul unui partid atât de mare precum PSD-ul și ostilitatea este foarte mare, adică poate are peste 30%, dar există în opoziție și un nucleu important de oameni anti PSD. Ca să câștigi prezidențialele trebuie să fii dintr-un partid mai mic, ne putem gândi și la ce a fost: Emil Constantinescu când a câștigat alegerile era reprezentantul unui ONG, Solidaritatea Universitară. La fel, Băsescu venea din partidul mai mic al coaliției. Klaus Iohannis venea tot așa, ca outsider. Deci, partidele mari, în cazul de față PSD-ul, are șanse mici să câștige președinția și într-adevăr, PSD-ul ar putea să zică 'Domle, hai să renunțăm la ambiția asta,'" a spus Val Vâlcu. 

Bădălău și Tudose, poziții divergente

Reamintim că Niculae Bădălău a declarat astăzi că "poporul ar putea fi întrebat” în privința reinstaurării monarhiei în România. 

"Eu sunt republican, pentru că aşa m-am născut. Doar din cărţi am cunoscut partea asta cu regalităţi a României. Cred că poporul poate fi întrebat cu privire la lucrul ăsta, ţinând cont că ţările care au monarhii sunt ţări dezvoltate. Ăsta e un proiect de viitor, la care şi politicienii, împreună cu preşedintele, cu foarte mulţi factori trebuie să se aşeze la masă să discute. Atât timp cât facem un referendum cu familia tradiţională, putem face şi o asemenea întrebare către popor”, a declarat Niculae Bădălău.

De cealaltă parte, premierul Mihai Tudose s-a arătat împotriva unei astfel de idei. 

"Eu nu sunt monarhist. Nu pot să fiu de acord, vă spun care este poziţia mea în ceea ce priveşte monarhia”, a declarat Tudose la ieşirea din plenul Parlamentului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel