Data publicării:
Referendum familie. Protest spontan în Piața Universității. Viski: Precedent periculos - video
Vlad Viski, director executiv al Asociației MozaiQ, a vorbit, la DCNews, despre referendumul pentru familie.
Senatorii au votat pentru redefinirea familiei în Constituție, la începutul lunii octombrie urmând să aibă loc referendumul pentru modificarea Constituției. Vlad Viski a povestit, în cadrul unui interviu acordat DCNews, ce a făcut imediat după votul din Senat.
„Eu reprezint Asociația MozaiQ, care este o organizație comunitară a persoanelor LGBT. Imediat după votul din Senat, noi am ieșit în stradă și am protestat împotriva votului dat de senatori. Aproximativ 300 de oameni am fost în Piața Universității pentru a ne arăta dezacordul față de felul în care Senatul a înțeles să-și respecte obligațiile față de toți cetățenii. Un vot rușinos care a fost dat în Senat, de peste 80 la sută, cu partidele dându-și mâna în acest demers care este, în principal, discriminatoriu față de comunitarea noastră", a declarat Vlad Viski.
Precedent periculos
„Într-o democrație, de obicei, ai speranțe că politicienii te reprezintă. Nu a fost cazul în Senat. Însă, ceea ce este și mai grav este faptul că senatorii au modificat în anul 2016 regulamentul intern al Senatului pentru a stabili ordinea în care inițiativele cetățenești sunt votate, lucru care, ulterior, CCR a spus că este neconstituțional. Senatorii au mers mai departe cu acest referendum, care divizează societatea și ne împarte în cetățeni de rangul I și cetățeni de rangul II. Și, mai mult, aduce un discurs conversator în mainstreamul politicii românești", a precizat acesta. „Un precedent foarte periculos aș spune", a concluzionat Viski.
Răspunsul complet, mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News