Referendum. Andreea Bălan: Dragostea și familia nu se scriu în legi
Andreea Bălan susține boicotarea referendumului pentru modificarea Constituției în sensul definirii familiei tradiționale. Vedeta a explicat motivele pentru care nu va merge să voteze.
Anbreea Bălan a transmis un mesaj în care susține că nu va vota la referendumul care va avea loc pe 6 și 7 octombrie. Cântăreața a declarat că vrea ca oamenii să fie "liberi să iubească pe cine doresc".
"Eu susțin egalitatea, eu susțin iubirea, eu cred că nu alegi pe cine iubești. Trebuie să mergi acolo unde te duc sufletul și iubirea pentru că altfel nu vei fi fericit. Din acest motiv, consider că acest referendum este inutil pentru că dragostea și familia nu se scriu în legi. Eu vreau ca oamenii să fie liberi să iubească pe cine doresc. Eu nu voi merge la vot pentru că iubirea nu se votează", a declarat Andreea Bălan.
”Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?” este întrebarea la care cetățenii României vor răspunde în 6 și 7 octombrie 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News