Data actualizării:
Data publicării:

Referendum familie. Strategia LGBT nu este #boicot. Poate răsturna votul

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
LGBT
LGBT

Referendumul privind redefinirea familiei va avea loc pe 6 şi 7 octombrie. După cum știți deja, acțiunea are loc timp de două zile, lucru care s-a mai întâmplat o dată în România. 

Un referendum național a avut loc în zilele de 18 și 19 octombrie 2003 și a însemnat aprobarea unor revizuiri ale Constituției. Acest lucru nu s-a mai întâmplat și la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost valid sub aspectul organizării, dar nu a fost întrunit cvorumul cerut de lege, respectiv 50% plus unu. Poate că o zi în plus ar fi făcut diferența. Atunci au fost niște jocuri politice care i-au făcut pe unii să uite  că legea poate fi modificată.

Dar revenind la referendumul pentru familie. Pe de-o parte avem susținătorii familiei tradiționale, orice ar însemna asta, care îl amestecă pe Dumnezeu într-o chestiune care nu are legătură cu schimbarea Constituției. Pe de altă parte, există oamenii din comunitatea LGBT care ne spun că dacă răspundem pozitiv la întrebarea "Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?" practic votăm iubirea. Nicio treabă cu dragostea! 

Două strategii

Cei care nu sunt de acord cu acest referendum au două variante. Până acum, în mediul online, a circulat #boicot, adică în zilele de 6 și 7 octombrie facem orice altceva decât să mergem la vot. Bun, dar totuși sunt două zile. Oamenii se pot mobiliza fără probleme astfel încât să se facă cvorum. Așadar, strategia #boicot începe să scârțâie. Care este planul B? Susținătorii comunității LGBT așteaptă să vadă care va fi prezența la urne sâmbătă, 6 octombrie. Dacă până a doua zi, 7 octombrie, la ora 14:00-16:00, se mobilizează masiv persoanele care sunt cu familia tradițională, atunci intră în joc și susținătorii comunității LGBT și merg la urne pentru că dacă va fi cvorum, evident că va conta și votul lor.

Consultare cât mai largă a cetăţenilor cu drept de vot

”Referendumul pentru revizuirea Constituţiei în forma adoptată de Parlament se va desfăşura pe parcursul a două zile - 6 şi 7 octombrie 2018 - între orele 7,00 şi 21,00 pentru a asigura o consultare cât mai largă a cetăţenilor cu drept de vot", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel