”Abia acum am citit și eu acel comunicat al BOR, care își dezminte implicarea în chestiunea referendumului, plasând răspunderea pe seama ONG-urilor creștine. O minciună venerabilă, nu a preoților de rând, ci a conducerii (fac această distincție pentru cei mai puțin familiarizați cu modul în care funcționează instituția).

La porunca ierarhilor, adică a ălora care conduc BOR și care pot fi recunoscuți după căciuloaiele sclipitoare (ca niște tomberoane aurite și răsturnate, din care curg ei), la porunca lor, bieții preoți și oamenii bisericilor au trebuit să meargă din casă-n casă și să strângă semnături pentru referendum, au tipărit teancuri de formulare la fiecare parohie, s-au rugat de enoriași slujbă de slujbă, fiecare preot având normă minimă de semnături pro referendum (raportată la mărimea parohiei) cu care era acceptat să se prezinte la sediile centrale.

Fără implicarea directă și publică a BOR nu ar fi existat referendum.

Iar acum, adresându-se aceluiași public de la care au fost cerșite semnăturile, mai-marii turmei îi trântesc în ochi ultima speță a ipocriziei: auzi, Cerule, să le spui tocmai făptașilor că n-au fost ei, în speranța că unii chiar o să creadă!... „Băi Grigore, anul trecut când am venit la tine-n poartă, din mila Celui de sus, să știi că n-am venit".

Iar cei ce cred sunt duium, că puterea credinței e mare, uneori mai mare decât puterea elementarului discernământ.

Astfel, ricoșând din minciună-n prostie, destinul și-a urmat năucit cursul spre situația prezentă, precum urmează: luptători împotriva năravurilor minoritare sunt aceiași care anul trecut îl aplaudau pe proaspăt-„ciocănitul" Pomohaci, ori îi pupau mâinile și-i luau apărarea episcopului pedofil de Huși. Orchestratori ai referendumului sunt cei care nu sunt ei. În țara asta fură ăia care de treizeci de ani doar nu fură. Iar duminică vor îndemna la referendum împotriva homosexualității amar de călugări care nicidecum abia așteaptă sfârșitul slujbei, masa obștească și vremea de odihnă, ca să se prindă-n sobor de-a... peștera și țurțurelu'.

Apropo de călugări, că oricum mi-am călcat jurământul tăcerii pe care mi-l luasem singur (dar promit că mă voi abține până la următorul referendum): unul cărunt, împuțit și încă în activitate pastorală, neînțelegând că eu am publicat un roman, trudit mai bine de un an ca să construiesc personaje, glume și tot cadrul prielnic unei spovedanii de gânduri, a ținut morțiș să ne întâlnim. Voia să scriu o carte despre el, „Spovedania unui călugăr ateu", și a început să-mi spună cum ejacula în timp ce spovedea creștine tinerele și alte scârnăvii din haznaua mănăstirească. Duminică, ăsta te va îndemna la referendum, Grigore dragă!

Da' apropo de referendum și de călugări – că tot mi-am stricat conduita acum, însă asta și gata: În urmă cu niște ani, predam Greca veche la un seminar de maici. Într-o dimineață m-am pomenit singur în școală, nicio măicuță... „Ce boala", zic, „astea iar joacă fotbal"?

Fuseseră duse toate la vot, unde au făcut „ascultare", votând ce li se dictase. Pentru ele n-avea nicio importanță, le amuza întâmplarea. Per total, însă, are: BOR e singura instituție din România cu reprezentanți pretutindeni, în toate cătunele, cu acces în casele și convingerile oamenilor, cu zeci de mii de angajați, cu o masă uriașă de simpatizanți creduli, cu mii de călugări așteptându-și porunca șamd. După victoria zdrobitoare în lupta pentru ora de Religie, conducerea BOR a devenit mai conștientă de uriașa putere socială pe care încă o deține, iar acest referendum e un pas nou și mult mai substanțial în exercitarea acestei puteri.

Pe de altă parte, BOR, în funcționarea actuală, rămâne o instituție total dependentă de banii publici și, deci, de factorul politic decizional. Fără contribuțiile lunare de la Bugetul de stat, cele mai multe parohii ar intra numaidecât în faliment.

Pe scurt, așa se spală o mână pe alta. Partidul are nevoie de voturi, BOR are nevoie de bani. Împreună au nevoie de același electorat – majoritar, ascultător, cât mai precar. O tot mai fățișă Coaliție pentru Fățărnicie, sfruntând lozinci mărețe cu care masele sunt fidelizate și momite la urne încă o dată.

Nici eu și nici tu n-am văzut sau vedea sumele uriașe aruncate din nou. Pentru noi vor fi doar niște șiruri de cifre scăzute din conturile statului. Pe nimic.

Însă eu am văzut doctor plângând în genunchi înaintea mea, descărcându-și sufletul pentru pacienții pierduți tot pe nimic, fiindcă nu a rămas nimic de spitale. Între timp a și plecat din țară. Am văzut oameni murind din nimic, din câte o infecție sau din lipsă de medici, din lipsă de toate. Și am văzut o copilă atât de frumoasă!... Am văzut-o horcăind și sufocându-se sub ochii mei, pentru că țara asta nu i-a putut oferi la timp nu știu ce amărâtă de operație pulmonară. Măi omule, copilul ăla și-a înfipt mâinile în mine când a rămas fără aer. Și acum îi simt degețelele aici, în carnea mea. De-aș putea să-ți spun ce mi-a zis... dar nu pot, că e spovedania ei.

A murit degeaba, absurd, NEDREPT, pe nimic. În aceeași săptămână mi-am dat demisia din preoție.

A trecut mai bine de un an de atunci, timp în care am rezistat multor presiuni, venite în special din partea mass-mediei, și nu am spus nimic „din casă". Am ales astfel din mai multe motive. De această dată însă, iertat să-mi fie, nu m-am putut abține”, a spus Ion Aion.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News