Data publicării:
Referendum: Cetățenii din Oradea și Sânmartin decid unirea celor două localități. Dezamăgirea unui senator
Ziua de duminică, 10 mai, este una decisivă. Două sute de mii de oameni ar trebui să iasă la urne ca să ia o decizie crucială.
Oamenii din Oradea şi Sânmartin trebuie să decidă, duminică, prin vot, dacă cele două localităţi se vor uni sau nu. 143 de secții de vot au fost organizate în Oradea și opt în Sâmartin. Scrutinul va fi validat dacă un minimum de 30% dintre alegători își vor exprima dreptul de vot.
Primarii celor două localități sunt încrezători că unificarea va dezvolta zona mai mult și mai ușor. Dacă cetățenii vor fi de acord, decizia definitivă este în mâinile Parlamentului, singurul organ abilitat să dea o lege prin care să permită acest lucru. Dar, potrivit prezenței la urne până la ora 16:00, s-ar putea să nu se ajungă la o decizie a Parlamentului. În Oradea, până la ora 16:00, potrivit bihon.ro, au ajuns doar 10,6% din votanții din Oradea și 32,8% din cei din Sânmartin.
"Votul cam scârțâie pe Oradea. De parcă nu am avea toți interesul să aducem la oraș Băile Felix și să le exploatăm ca lumea. Dar, noah, așa-i romanul: pică pară mălăiață în gură lui nătăfleață. Hai să stăm tolăniți pe canapea și să așteptăm să ne rezolve alții problemele...", a scris senatorul Cristian Bodea, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News