Referendum Catalonia. Parlamentul European, decizie ”de urgență”
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Referendum Catalonia - Imagine cu rol ilustrativ
Referendum Catalonia - Imagine cu rol ilustrativ
Parlamentul European a decis să organizeze o dezbatere de urgență a situației din Catalonia.

Membrii Parlamentului European, reuniți în sesiune plenară la Strasbourg, au decis luni schimbarea agendei sesiunii prin includerea, pentru ziua de miercuri, a unei dezbateri privind situația din Catalonia marcată de violențe ale poliției în timpul referendumului privind autodeterminarea organizat duminică și considerat ilegal de către Madrid, transmite AFP, potrivit Agerpres.

'Dezbaterea de urgență privind situația din Catalonia va avea loc miercuri după-amiază', a anunțat președintele legislativului european, Antonio Tajani, după un vot în această privință organizat luni la scurt timp după deschiderea sesiunii plenare a PE, la Strasbourg.

Duminică, Mariano Rajoy a declarat că referendumul din Catalonia constituie un 'adevărat atac împotriva statului de drept, atac la care statul a reacționat cu fermitate'. La rândul său, șeful executivului separatist catalan Carles Puigdemont a denunțat 'violența nejustificată' folosită de poliția națională la Barcelona pentru a dispersa manifestanții care doreau să voteze într-un referendum de autodeterminare interzis de statul spaniol.

Potrivit serviciilor medicale regionale, 893 de persoane au primit îngrijiri medicale în urma ciocnirilor cu forțele de ordine în Catalonia în timpul zilei de duminică. Dintre acestea, patru au fost rănite grav, dar starea lor este stabilă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel