Redoine Faid, celebru gangster, a fost prins
Celebrul gangster francez Redoine Faid a fost prins după trei luni de la evadarea sa din închisoare.
Celebrul gangster francez a fost arestat în noaptea de marţi spre miercuri la Creil, la nord de Paris, după aproape trei luni de la evadarea sa spectaculoasă din închisoare cu un elicopter, au anunţat surse apropiate anchetei, informează miercuri AFP şi Reuters. Arestarea, care a avut loc în oraşul în care crescuse Redoine Faid, s-a derulat fără incidente, la orele 02:00 GMT, potrivit sursei citate, care a confirmat o informaţie a BFMTV şi Europe 1.
În timpul operaţiunii au fost descoperite două pistoale. Alte patru persoane au fost de asemenea arestate - între care şi unul dintre fraţii lui Redoine Faid - de către Brigada de Cercetări şi Intervenţie (BRI) şi Oficiul de luptă împotriva crimei organizate. Gerard Collomb, ministrul de interne care a demisionat recent, a salutat într-o postare pe Twitter operaţiunea.
Cel mai căutat om din Franţa
Redoine Faid, cel mai căutat om din Franţa, fusese condamnat în aprilie la 25 de ani de închisoare pentru rolul său de 'organizator' al unei spargeri ratate în 2010, soldat cu uciderea unei poliţiste. La 1 iulie, în numai câteva minute, el a evadat din închisoarea din Reau, lângă Melun, la sud-est de Paris, ajutat de un comando armat care înainte de aceasta a luat ostatic un pilot de elicopter.
În urmă cu mai puţin de o lună, la 5 septembrie, poliţia a desfăşurat percheziţii care au vizat apropiaţi ai lui Redoine Faid, însă fără a opera vreo arestare. La 10 iulie, anchetatorii au găsit la nord de Paris o geantă care conţinea arme, cagule şi un polizor care ar fi aparţinut comandoului. Cu o săptămână înainte, ultimul vehicul la bordul căruia se ştia că s-a aflat evadatul a fost de asemenea găsit în nordul regiunii pariziene. Apoi, în 24 iulie, evadatul le-a scăpat la limită forţelor de ordine din departamentul Val-d'Oise.
'Regele evadării'
O urmărire în care au fost implicaţi jandarmi s-a încheiat în parcarea unui centru comercial, unde Redoine Faid şi complicele său şi-au abandonat maşina şi au reuşit să fugă. Plăcuţe de înmatriculare şi explozive false au fost descoperite în maşină. Supranumit 'regele evadării', Faid a mai evadat în 13 aprilie 2013 în mai puţin de o jumătate de oră din închisoarea din Lille-Sequedin, în nordul Franţei, luând ostatici patru gardieni pe care i-a utilizat drept scuturi umane.
El a fost prins şase săptămâni mai târziu în regiunea pariziană. Sub tirul criticilor opoziţiei, ministrul justiţiei Nicole Belloubet a recunoscut 'o serie de disfuncţionalităţi' în închisoarea din Reau, aminteşte France Presse.
Vezi și: Atentat dejucat. Poveste cu gangsteri și urmăriri prin Paris
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News