Data publicării:
Rediscutarea redevențelor, punct fierbinte în 2024, la alegeri. Teoria lui Tănase Stamule
Economistul Tănase Stamule (PNL) a fost invitat la DC News unde a vorbit despre redevențe.
În anul 2024 vom avea alegeri. Tot atunci se pot stabili redevențele pe care le vrea statul român. Redevențele ar putea fi schimbate în 2024, an superelectoral, când avem patru rânduri de alegeri. Totuși există câteva aspecte importante.
Tănase Stamule a explicat, în exclusivitate pentru DC News, că redevențele se negociază de la contract la contract, acestea fiind imposibil de modificat dacă legislația nu o permite.
„2024 e un an electoral important. E și anul în care putem rediscuta redevențele.”, a spus Val Vâlcu.
„Să știți că s-a încercat în pachetul Ciolacu și s-a renunțat. Redevențele se negociază de la contract la contract. Lumea nu înțelege. Eu am făcut un contract cu tine, statul. Ți-am dat un teren pe care tu investești ca să vezi dacă găsești ceva acolo și îmi promiți că îmi dai 10% din ce găsești. Acest 10% nu e fix pentru că prețul barilului, dacă e vorba de petrol, astăzi este 50 de dolari, mâine este 120 de dolari. Deci redevențele sunt purtătoare de inflație. Nimeni nu vorbește chestia asta.
Când eu, firma care am un contract, mă duc la bancă și spun că am un contract cu statul român pe 30 de ani, tu, bancă, finanțează-mi investiția! O să intrăm în niște conflicte comerciale dacă noi schimbăm contracte deja semnate.", a spus Tănase Stamule.
Trebuie să fim foarte atenți!
„Dacă într-adevăr legislația permite, orice se renegociază, dar să modifici contracte în vigoare este imposibil.(...) Poveștile populiste riscă să amâne o investiție care generează imediat prosperitate. Cum era ca anul acesta să fi avut 10 miliarde de metri cubi de gaz în economie? Păi mai trebuia noi să băgăm taxe sau să venim cu pachetul de austeritate? Adică lumea nu înțelege și costul de oportunitate. Decizia lui Dragnea care a fost vândută ne-a adus astăzi într-o durere de cap.
La fel și povestea cu redevențele. Trebuie să fim foarte atenți când calculăm impactul. Dacă este prețul cerut de noi peste modelul lui de business, pleacă și nu mai încasezi nimic. Și nu doar atât. Nici nu mai vine nimeni să-ți investească acolo pentru că o să zică: „Nu e serios ăsta care schimbă regulile în timpul jocului."
Sigur că te poți uita la profituri. Dacă marja de profit din industrie este de 10% și acea companie, pentru că tu ai niște redevențe sub piață, are 20%, aia este altă discuție.", a spus economistul.
„Se punea problema că au 10-12 miliarde.”, a completat Val Vâlcu.
„A fost doar anul trecut pentru că anul trecut au fost niște fluctuații uriașe pe preț. Anul asta nu mai e. Prețul e plafonat.", a spus Economistul Tănase Stamule la DC News.
VEZI ȘI: România, în criză, dar paradoxul e că nu suntem ca în 2009! Stamule (PNL), economist: Care e noutatea https://www.dcnews.ro/romania-in-criza-dar-paradoxul-e-ca-nu-suntem-ca-in-2009-tanase-stamule-pnl-economist-care-e-noutatea-acum_935592.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News