Data publicării:

Reding vrea infringement pentru Ungaria. FIDESZ face pași înapoi

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
viviane reding decenews
viviane reding decenews

Reprezentanții Comisiei Europene au anunțat astăzi în ședința plenară a Parlamentului European că Ungaria riscă să fie supusă unei noi proceduri de infringement, din cauza noilor amendamente aduse Constituției, care sunt, de altfel, criticate constant de liderii europeni.”Dacă există un risc real de încălcare a valorilor noastre fundamentale, Europa trebuie să intervină”, a spus comisarul european pentru justiție, Viviane Reding. Ea a mai spus că CE, ”extrem de preocupată”, efectuează în prezent o analiză detaliată a ultimelor modificări constituționale, ”pentru a vedea dacă este oportună lansarea procedurilor de infringement”. Comisia de la Veneția va da la mijlocul lunii iunie un aviz privind neregurile constituționale din Ungaria, în aceea în perioadă PE adoptând o rezoluție privind situația drepturilor fundamentale ale maghiarilor. Amintind că două proceduri de infringement au fost lansate anul trecut împotriva Ungariei, Reding a avertizat că nu are de gând să aștepte până în iunie pentru a lua o decizieScrisoarea lui Barroso produce schimbăriÎn urma scrisorii trimise de președintele CE premierului Viktor Orban, în care exprima îngrijorări privind recentele reforme constituționale, FIDESZ-ul a propus amendamente legislative referitoare la restricțiile privind publicitatea publică, una dintre obiecțiile Comisiei, mai ales în vederea alegerilor europene din 2014, scrie ziarul maghiar Népszabadság, citat de presseurop.eu. Bruxelles-ul a criticat schimbările Constituției din Ungaria care vizează independența presei, a justiției și a Băncii Centrale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel