Data publicării:

Redeschidere școli. Marius Nistor, SEMNAL DE ALARMĂ: Sunt posturi didactice blocate. Avem nevoie de angajați, de materiale de protecție

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Foto cu caracter ilustrativ Pexels

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că şcolile se vor redeschide în România. Marius Nistor, președintele Federației „Spiru Haret” a salutat decizia autorităților, dar a semnalat o serie de probleme din sistemul de învățământ care au rămas nerezolvate.

Alegeri prezidentiale 2024

Marius Nistor, președintele Federației „Spiru Haret”, susține că elevii au fost profund afectați în perioada în care au fost nevoiți să învețe în regim online, iar acum profesorii vor trebui să facă eforturi suplimentare pentru s-i ajuta să recupereze materia și pentru a asigura egalitatea de șanse.

"Așteptam cu toții acest lucru, atât noi în calitatea de cadre didactice, cât și părinții și elevii, dacă se mai continua mult în regim online, pierderile pe care le simt elevii în momentul de față ar fi fost cu mare greutate recuperate. Orice întârziere îi costă pe elevi și pe noi ca și cadre didactice. Va trebui să intervenim în momentul în care ne vom întoarce în școli cu activități remediale astfel încât să acordăm o egalitate de șanse pentru toți elevii, indiferent de nivelul de învățământ.  Nu putem vorbi doar de clasele terminale, cei care vor avea un examen de sfârșit de ciclu. Trebuie să ne raportăm și la cei care sunt de vârstă preșcolară, elevii noștri din învățământul primar, exact categoriile de vârstă unde se fac achizițiile de bază, cele mai importante. Ori dacă tu pleci din start cu niște lacune, cu mare greu vei mai recupera ceva.", a declarat Marius Nistor, în direct la RealitateaPlus.

"Oare când?"

Totodată, Marius Nistor semnalează faptul că deși a a fost anunțată redeschiderea școlilor, o serie de probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ au rămas nerezolvate.

"Noi avem o obligație categorică față de viitorul acestor copii. Este necesar și un sprijin financiar din partea Guvernului și dacă va continua aceeași politică, a subfinanțării sistemului de învățământ, și se pare că asta se prefigurează, mergându-se pe ideea că nu ne putem permite acum că este pandemie. Stau și mă întreb, oare când își va permite România să investească în educație atât cât trebuie? Când vom înceta cu discursurile de genul: "Ești un bun manager dacă știi să administrezi bani puțini?".

Sunt posturi didactice blocate, avem nevoie de angajați personal nedidactic pentru a asigura securitatea unităților de învățământ. Posturile sunt blocate în momentul de față. Avem nevoie de materiale de protecție, nu luate din banii cadrelor didactice și ale personalului didactic auxiliar. ", a declarat Marius Nistor.

Klaus Iohannis a anunțat astăzi că începând din semestrul al doilea, adică după vacanţa de la începutul lunii februarie, majoritatea şcolilor  din România se vor redeschide. 

VEZI ȘI: Klaus Iohannis: Majoritatea școlilor se vor REDESCHIDE. ELEVII SE ÎNTORC la școală

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel