Rectorul TUIASI, despre revendicarea Palatului Universitar: Nu a existat nicio intenţie a UAIC de a discuta situaţia
Rectorul Universităţii Tehnice "Gh. Asachi" din Iaşi (TUIASI), Dan Caşcaval, consideră regretabil faptul că reprezentanţii Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" (IAIC) nu au iniţiat discuţii privitoare la retrocedarea Palatului Universitar, "aşa cum ar fi normal într-un mediu academic", înainte de a anun'a revendicarea acestei clădiri în instanţă, scrie Agerpres.
Rectorul TUIASI, Dan Caşcaval, a anunţat, marţi, că a fost înştiinţat de Departamentul juridic al instituţiei de învăţământ superior de faptul că Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi a deschis o acţiune în instanţă, aşa cum anunţaseră anterior, în care revendică proprietatea asupra jumătăţii din Palatul Universitar din Copou în care îşi desfăşoară activitatea Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.
"Demersul Universităţii 'Alexandru Ioan Cuza' din Iaşi era unul previzibil, mai ales după postarea de la sfârşitul lunii august de pe siteul universităţii. Este regretabil că nu a existat nicio intenţie din partea conducerii UAIC de a discuta în prealabil această situaţie, nici la nivelul cel mai înalt, nici la alte niveluri ierarhice, aşa cum ar fi normal într-un mediu academic, indiferent de finalitatea discuţiilor. Noi suntem pregătiţi pentru ceea ce ne aşteptam deja că va urma, respectiv un proces, şi în mod evident că ne vom apăra încă o dată acest drept în faţa organelor abilitate", a declarat Dan Caşcaval.
Reacţia vine după ce rectorul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Tudorel Toader, a anunţat, luni seara, pe pagina sa de socializare că instituţia pe care o conduce revendică de la TUIASI suprafeţele "ocupate abuziv din Palatul Universitar Iaşi".
Acţiunea în instanţă vizează revendicarea unei suprafeţe de 5.891 metri pătraţi arie construită, din Palatul Universitar Iaşi, şi teren în suprafaţă de 9.636 metri pătraţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News