'Declaraţiile şi opiniile exprimate în ultimele zile în spaţiul public referitoare la redeschiderea şcolilor trebuie să fie purtate corect, realist şi cu responsabilitate, având la bază date concrete privind evoluţia pandemiei de COVID-19. Alimentarea unei astfel de ipoteze în lipsa unor date şi informaţii certe venite din partea specialiştilor poate crea aşteptări nerealiste, cu impact negativ asupra elevilor, profesorilor şi părinţilor', afirmă Pricopie, potrivit unui comunicat de presă al SNSPA.
Potrivit acestuia, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au o responsabilitate 'imensă' în gestionarea acestui subiect, nu doar din punct de vedere instituţional, dar şi din perspectiva comunicării publice. El consideră că este important să existe 'o singură voce guvernamentală'.
'Crearea unei aşteptări privind redeschiderea şcolilor (poziţia Ministerului Educaţiei) care, la acest moment, nu este susţinută de tabloul epidemiologic (poziţia Ministerului Sănătăţii) este nu doar lipsită de profesionalism şi responsabilitate, ci şi imorală. În comunicarea publică pe acest subiect sensibil al redeschiderii şcolilor se impune mai multă prudenţă şi mai multă onestitate, în primul rând din partea ministrului Educaţiei, domnul Sorin Cîmpeanu', susţine rectorul SNSPA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008