Rectorii susțin elaborarea unei noi Legi a învățământului superior
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
Consiliul Național al Rectorilor susține elaborarea unei noi Legi a învățământului superior.

Consiliul Național al Rectorilor (CNR), întrunit vineri și sâmbătă la Iași, solicită adaptarea legislației pentru consolidarea autonomiei financiară a universităților și susține elaborarea unei noi Legi a învățământului superior.

La Iași a avut loc, vineri și sâmbătă, reuniunea Consiliului Național al Rectorilor, la care au participat reprezentanții organizațiilor studențești, dar și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

În rezoluția adoptată, CNR susține elaborarea unei noi Legi a învățământului superior, pe baza proiectului România Educată, și solicită adaptarea în regim de urgență a legislației care să consolideze autonomia financiară a universităților.

De asemenea, rectorii cer modificarea legislației „în sensul asumării de către universități a acordării titlurilor/diplomelor de doctor, în acord cu responsabilitatea universităților în formarea la nivel de Licență/Master/Doctorat, precum și în acord cu practicile internaționale”.

„CNR solicită eficientizarea activității și componenței comisiilor CNATDCU, inclusiv prin completarea și înlocuirea membrilor care nu își îndeplinesc atribuțiile legate de calitatea de membru CNATDCU, prin stabilirea și respectarea termenelor, prin analiza și clarificarea reglementărilor și procedurilor, prin adaptarea și asigurarea coerenței și predictibilității standardelor minimale CNATDCU”, se mai arată în rezoluție, notează Mediafax.

Totodată, CNR susține creșterea alocației pentru burse și a cuantumului burselor sociale.

Rectorii universităților au anunțat că susțin toate eforturile de integrare a studenților refugiați din Ucraina.

Citește și: Noua structură a anului școlar. Se renunță la semestre și trimestre, se trece la module

Citește și: Simulare Evaluarea Naţională 2022. Ultima probă la Limba şi literatura maternă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel