Rectificarea bugetară pe care o pregătește Guvernul Ciolacu. Informațiile momentului despre banii țării
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
Foto: gov.ro
Foto: gov.ro
Cine va primi cei mai mulți bani, la rectificarea bugetară.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că statul a adunat venituri suplimentare, iar acestea se vor adăuga, la rectificarea bugetară, investițiilor ajunse la un nivel record, de 80 de miliarde de lei, în primul semestru al acestui an. Transporturile și marea industrie vor reprezenta principalele beneficiare ale fondurilor.

Datele oficiale ale Institului Național de Statistică arată că investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut în primul semestru din 2024 cu 5,6% fată de perioada similară din 2023, ajungând la un total record de 80,2 miliarde lei.

Construcțiile au beneficiat de cea mai mare parte din sumă, cu o pondere de 40,6%. Datele INS mai arată și faptul că prin programul intensiv de dezvoltare al infrastructurii asumat de Guvernul Ciolacu, lucrările de construcţii noi au avut o pondere de 59,2%.

Investițiile nete în economie, la nivel dublu față de perioada guvernării 2020-2021

INS confirmă astfel cifrele europene și ale Băncii Naționale, care certifică faptul că prin politicile PSD implementate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu, România a trecut la un model de dezvoltare bazat pe investiții.

„Investiţiile nete în economie sunt la un record istoric, depăşind în primul semestru 80 de miliarde lei. Mai mult cu 10 miliarde lei, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dublu faţă de perioada guvernării 2020-2021. Practic, datele oficiale INS confirmă cifrele Eurostat şi pe cele ale BNR, România a trecut la un model de dezvoltare bazat pe investiţii”, a declarat Marcel Ciolacu.

Executivul suplimentează cu circa 5,4 miliarde de lei bugetele de investiții 

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că programul de investiții va continua și a anunțat suplimentarea cu circa 5,4 miliarde de lei bugetele mai multor ministere. Transporturile vor beneficia de cea mai bună parte din această sumă pentru lucrările de infrastructură, dar și proiectele vizând transportul verde.

”Suplimentăm fondurile Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene cu 600 de milioane de lei ca să efectueze plăți pentru beneficiarii proiectelor privind infrastructura modernă de transport care protejează mediul. Și Ministerul Dezvoltării primește 1,7 miliarde de lei pentru a putea încheia peste 1.500 de contracte de finanțare din PNRR, exclusiv pentru transportul verde. Evident, aprobăm fonduri în plus și la Ministerul Transporturilor - peste 570 de milioane de lei. Există deja facturi emise pentru finalizarea și închiderea unor secțiuni de pe Autostrada Moldovei. Sunt deja progrese majore pe segmentul Buzău-Focșani și se recuperează vizibil și pe Ploiești-Buzău. De asemenea, sunt și alte lucrări unde trebuie finanțare suplimentară pentru că ritmul de execuție este susținut, atât pe Autostrada A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț, cât și pe Autostrada Lugoj-Deva”, a precizat premierul.

Finanțare suplimentară și pentru cele 1.150 de proiecte locale în derulare

Sume suplimentare se vor aloca și pentru cele peste 1.150 de proiecte aflate în derulare și legate de comunitățile locale.

”Continuăm să susținem investițiile în comunitățile locale și majorăm bugetul Ministerului Dezvoltării cu peste 2,5 miliarde de lei. Cu acești bani plătim obiective finanțate prin Programului Național de Dezvoltare Locală și PNRR. Sunt acum în derulare peste 1150 de investiții, în diverse stadii de execuție. Sunt proiecte noi de infrastructuri locale de transport și de rețele de gaze, apă și canalizare. Iar în PNRR vorbim despre modernizări și reabilitare de clădiri de instituții publice, inclusiv școli și obiective culturale”, a punctat șeful Executivului. 

Două scheme noi pentru marea industrie

De asemenea, Marcel Ciolacu a anunțat că sunt în pregătire două scheme noi pentru marea industrie, și a solicitat finalizarea acestor proiecte. 

”Îi cer domnului vicepremier Neacșu ca, împreună cu miniștrii Finanțelor și Economiei, Marcel Boloș și Radu Oprea să finalizeze cele două proiecte economice majore: finanțarea tranziției verzi pentru marea industrie și sprijinirea investițiilor cu impact semnificativ. Vom face simultan și rectificarea bugetară pentru a aloca fonduri importante ca să finanțăm aceste scheme esențiale pentru a susține dezvoltarea economiei noastre”, a punctat premierul.

Digitalizarea ANAF a adus fonduri suplimentare la buget

Marcel Ciolacu a precizat că sumele acordate ministerelor vor fi prinse în rectificarea bugetară pozitivă, mai exact al veniturilor suplimentare colectate de stat ca efect direct al măsurilor inițiate de Executiv pentru digitalizarea ANAF. 

”La rectificare mai mult ca sigur că vom crește veniturile, lucru care s-a dovedit, pentru că se face planul la ANAF dintr-o colectare mai bună, dar și datorită acestor investiții. A existat un delay de încasări, cum e normal, dar se pare că ne-a reușit”, a declarat premierul.

Datele ANAF arată că la finalul lunii august, veniturile încasate de stat se ridică la 300,06 miliarde lei, cu 3,59 miliarde lei mai mult decât avea stabilit în program. Suma este cu 46,52 miliarde lei mai mare decât în perioada similară din anul 2023, respectiv un avans de 18,3%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel