Rectificare buget. Dragnea: Suntem în grafic
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, vineri, că rectificarea bugetară va fi realizată astfel încât deficitul să nu depăşească 3%, el menţionând că regimul de creştere a veniturilor este în grafic.
"Domnul ministru de Finanţe ne-a informat că rectificarea bugetară va fi realizată în aşa fel încât deficitul bugetar să nu depăşească 3%, aşa cum am stabilit de la început. Doar câteva informaţii: creşterea veniturilor, regimul de creştere a veniturilor este în grafic, deci au crescut în fiecare lună.
Privind execuţia la 10 luni, vă spun doar o informaţie care mi se pare importantă - este o creştere cu 75% a investiţiilor comparativ cu primele 10 luni ale anului trecut, ceea ce pentru noi reprezintă un semnal extrem de important. Deci faţă de 9 miliarde investiţii - primele 10 luni ale anului trecut, 16 miliarde investiţii - 10 luni în 2018, ceea ce pentru orice economie din lume reprezintă un semnal extrem de important", a afirmat Dragnea.
În legătură cu bugetele locale, Liviu Dragnea a precizat că marţi va avea loc o discuţie finală pe această temă
"Nu am discutat despre bugetele locale. Nu au putut să vină doi specialişti de la Finanţe şi de la Dezvoltare. Vom discuta, cred că marţi vom avea o discuţie finală şi cu colegii de la ALDE şi Finanţele şi cu Ministerul Dezvoltării şi cu doamna prim-ministru, dar în acelaşi timp trebuie să discutăm şi despre proiecţia bugetară pe anul viitor, pentru a vedea care este anvelopa ce poate susţine impactul bugetar al măsurilor pe care le propunem, în aşa fel încât autorităţile locale să înceapă, cu 2019, să iasă din această situaţie în care au fost puse timp de 20 şi ceva de ani, în aşa fel încât în fiecare an bugetul de stat se închidea pe bugetele locale şi sigur că vrem să le punem şi nişte condiţionalităţi, dar de bun simţ. Despre asta o să discutăm în detaliu după ce avem discuţia aceasta", a precizat Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News