Data actualizării:
Data publicării:

Recordul de temperaturi ridicate înregistrat în Europa. 48,8 grade Celsius: Extreme şi mai grave o să se producă în viitor

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Vremea
WhatsApp
Sursa Foto: FreePik
Sursa Foto: FreePik

Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a confirmat marţi recordul de temperatură de 48,8 grade Celsius atins pe 11 august 2021 în Sicilia, la finalul unui îndelungat protocol.  

Un panel internaţional de oameni de ştiinţă specializaţi în atmosferă a verificat temperatura înregistrată de o staţie meteorologică automatizată din Siracuza, oraş din insula italiană Sicilia, a precizat OMM într-un comunicat.

Recordul precedent era de 48,0 grade Celsius şi a fost înregistrat în Grecia pe 10 iulie 1977, la Atena şi Eleusis.

Acest record, deşi recunoscut de OMM, nu a fost verificat independent de organizaţie, spre deosebire de noul record din Italia.

OMM verifică cu multă minuţiozitate datele, precum şi instrumentele şi condiţiile în care acestea au fost înregistrate, înainte de a confirma un record, ceea ce explică faptul că noul record a fost validat abia după doi ani şi jumătate.

O evaluare atât de minuţioasă ne oferă certitudinea că recordurile noastre mondiale de temperatură sunt măsurate corect, a explicat geograful american Randall Cerveny, raportor al OMM pentru extreme climatice şi meteorologice.

În plus, această analiză demonstrează tendinţa alarmantă de continuare a unor recorduri de temperatură ridicată în anumite regiuni ale lumii, a subliniat el.

”Instantanee ale climatului nostru actual”

Rezultatele anchetei conduse de echipa de oameni de ştiinţă au fost publicate în revista ştiinţifică International Journal of Climatology.

Recordurile potenţiale prezentate la OMM sunt instantanee ale climatului nostru actual şi este posibil, mai degrabă probabil, ca extreme încă şi mai grave să se producă în viitor în Europa, a adăugat profesorul Cerveny.

Comitetul de experţi al OMM realizează şi alte anchete, cum ar fi cea pentru a determina dacă ciclonul tropical Freddy a bătut recordul pentru ciclonul tropical cu cea mai extinsă durată.

Freddy, care s-a format la începutul lui februarie 2023 în largul Australiei, a devastat de două ori Africa australă.

Întrebarea fundamentală va fi aceea de a şti dacă contabilizăm perioada în care Freddy nu a atins stadiul de furtună tropicală, a explicat pentru AFP Cerveny, care a lansat în 2007 arhivele OMM ale fenomenelor meteorologice extreme.

Recordul actual pentru cea mai mare durată este deţinut de taifunul John, care a ţinut 31 de zile în 1994. Freddy a depăşit a priori această durată, dar validarea necesită timp, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel