Record sumbru privind numărul de victime. Cifre înspăimântătoare
Afganistanul a înregistrat în primul semestru al anului 2017 un nou record în ceea ce privește creșterea numărului de victime în rândul civililor.
Cifrele sunt sumbre: 1.662 de morți și 3.581 de răniți, au anunțat luni Națiunile Unite, relatează AFP, potrivit Agerpres.
O mare parte dintre civilii uciși (40%) au murit în explozii provocate de atentate, mine și dispozitive explozive improvizate (EEI), dintre care aproape unul din cinci în capitala Kabul, potrivit unui raport semestrial al Misiunii de Asistență a ONU în Afganistan (Manua).
În primele șase luni ale anului 2017, atentatele sinucigașe și atacurile complexe — între care unul cu vehicul capcană care a deschis calea unui comando înarmat — au provocat moartea a 259 de civili afgani, în timp ce 892 au fost răniți, o creștere de 15% față de 2016.
O mare parte dintre aceste victime a fost înregistrată în atacul sinucigaș cu camion comis în cartierul diplomatic din Kabul pe 31 mai, care s-a soldat cu 92 de morți, potrivit ONU, cu 150 potrivit președintelui Ashraf Ghani, și cu 500 de răniți, fiind cel mai sângeros incident din 2001, notează Manua.
Potrivit raportului, în aceste atacuri și-au pierdut viața 174 de femei, o creștere de 23%, și 436 de copii, o creștere de 9%, ceea ce indică faptul că aceste categorii sociale sunt din ce în ce mai afectate de minele terestre și raidurile aeriene care vizează pozițiile insurgente, talibanii și gruparea jihadistă Statul Islamic.
Un indiciu că acest conflict se extinde este creșterea numărului de victime civile în 15 din cele 34 de provincii afgane, odată cu recrudescența atacurilor comise de insurgenți, inclusiv în lunile de iarnă, din ianuarie până în martie.
Cele mai afectate sunt Kabul, Helmand, Kandahar, Uruzgan (sud), Nangarhar (est), Herat și Faryab (vest), Laghman (centru) și Kunduz și Farah (nord).
Manua atribuie încă o dată majoritatea acestor victime, morți și răniți, forțelor antiguvernamentale și apreciază că bilanțul este creștere cu 12%.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News