Data publicării:

Record la Wimbledon. Cori Gauff, cea mai tânără jucătoare din istoria turneului

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Tenis Wimbledon
Tenis Wimbledon

Americanca Cori Gauff va deveni cea mai tânără jucătoare din era Open care va disputa celebrul turneu pe iarbă de la Wimbledon, la vârsta de 15 ani şi 122 de zile, începând cu 1 iulie, după victoria din calificări, informează AFP. 

Gauff, care va deveni prima jucătoare în vârstă de 15 ani care accede pe tabloul principal al turneului englez după britanica Laura Robson în 2009, a trecut cu uşurinţă de belgianca Greet Minnen, 6-1, 6-1, în ultimul tur al calificărilor.

Performanţa lui Cori Gauff, jucătoare aflată abia pe locul 301 mondial, este cu atât mai remarcabilă cu cât ea nu a fost anunţată decât săptămâna trecută de organizatori că va beneficia de o invitaţie pentru a participa la calificări. În schimb, germanca Sabine Lisicki, finalistă la Wimbledon în 2013 şi retrogradată pe locul 283 mondial la vârsta de 29 de ani, a fost eliminată în ultimul tur şi va juca anul acesta pe iarba londoneză. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel