Record la ATI. Cîţu, discuţie cu Arafat şi Voiculescu. "E urgent, nu trebuie să dai un termen limită"
Premierul Florin Cîțu a susținut un briefing de presă în care a afirmat că numărul de paturi la ATI va fi suplimentat, existând soluții imdiate, dar și pe termen lung.
Astăzi a fost înregistrat un număr record de persoane internate la ATI, 1313, iar în București nu mai sunt disponibile paturi pentru bolnavii de COVID-19 în stare gravă.
„În acest moment, tot personalul din Ministerul Sănătății, cei de la DSU, duc la îndeplinire obiectivul pe care l-am spus săptămâna trecută. Este nevoie de 1600 de paturi.
Din discuția pe care am avut-o cu domnul Arafat a reieșit că se va suplimenta numărul de paturi, deci există soluții pe termen scurt și acum se caută și se solicită (n.r. - soluții) pe termen lung pentru a se ajunge la acel 1600 de paturi, ținta pe care am cerut-o de la Ministerul Sănătății săptămâna trecută. Susțin că vom ajunge la acel obiectiv în curând.
Este urgent, nu trebuie să dai un termen limită, lucrurile trebuie să se întâmple pentru că vedeți că avem nevoie de paturi ATI”, a declarat premierul Cîțu în timpul unei conferințe de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News