Record în tenis!Au jucat 31 de minute un punct
Doi copii francezi, de 13, respectiv 14 ani, au disputat, week-end-ul trecut, un punct timp de o oră şi 31 de minute, un record în tenis, stabilit în cadrul şaisprezecimilor de finală ale unui turneu
Alexandre Richter şi Alexis Badard au jucat astfel punctul cel mai lung din istoria tenisului, depăşind cu cinci minute vechiul record, de o oră şi 26 de minute, stabilit în 2010, la Marne-La-Vallée, Mediafax.
Punctul record a fost reuşit în al doilea ghem al întâlnirii, la scorul de 0-0.
"Ceea ce este cu adevărat interesant este că ei nu s-au înţeles înainte să bată recordul. Au jucat pur şi simplu să câştige punctul", a declarat preşedintele clubului organizator, Jean-Claude Frican.
Câştigătorul punctului a fost Alexis, însă meciul i-a revenit lui Alexandre, cu 6-1, 6-3. "După începerea punctului, adversarul meu a jucat mingi înalte şi eu sunt obişnuit să joc astfel de mingi. Aşa a că am returnat, nu m-am lăsat. Nu m-am gândit că a trecut aşa de mult timp, am realizat la finalul punctului, când am privit ceasul. A fost un punct extraordinar, m-am simţit ciudat la sfârşit, de aceea m-am dus şi i-am strâns mâna adversarului meu", a declarat Alexis.
După acest punct, cei doi au făcut o pauză, pentru a-şi recăpăta forţele şi pentru a bea apă. Alexis a acuzat oboseala şi o accidentare şi pierdut meciul în cele din urmă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News