Data publicării:

Record: Apple a avut 13,06 miliarde dolari profit trimestrial net

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Tim Cook
Tim Cook

Apple și-a cimentat locul de companie tehnologică valoaroasă, obținând, la sfârșitul primului trimestru al a anului financiar 2012, un profit net record de 13,06 miliarde de dolari. Vânzările substanțiale de iPhone şi iPad au generat venituri record de 46.33 miliarde de dolari, venituri care plasează compania în top alături de mari întreprinderi din energie, cum ar fi Exxon Mobil Corp şi OAO Gazprom din Rusia, surclasând rivalii de la Google Inc sau Samsung, informează Bloomberg.

Din datele raportului financiar Apple, veniturile companiei au înregistrat o creștere de 73% în primele trei luni ale anului financiar 2012, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2010, când rezultatele obținute s-au situat sub estimări.

Acţiunile au crescut pe platformele electronice după închiderea bursei cu până la 12% şi au ajuns la o capitalizare de 468,9 miliarde de dolari, depăşind recordul anterior, de 429 miliarde de dolari, înregistrat pe 18 ianuarie.

Evoluţia cotaţiei a fost susţinută şi de lichidităţile foarte mari ale companiei, care au ajuns la aproape 100 de miliarde de dolari, mai mult decât suficient pentru a acoperi deficitul bugetar din decembrie al Statelor Unite.

Apple a vândut în ultimele trei luni ale anului trecut 37,04 milioane de iPhone-uri şi 15,43 milioane de iPad-uri, dublu faţă de perioada similară a anului precedent.

"Aceste cifre sunt doar de neimaginat", a declarat Michael Obuchowski, director de Investitii la Apple.

"Mă aştept ca forţa iPhone, iPod Touch şi iPad să se menţină şi pe parcursul acestui an. Apple poate beneficia încă de pe urma deschiderii unor magazine noi şi a extinderii lanţului de distribuţie. Compania are încă multe pieţe pe care nu a intrat. Este departe de saturaţie", a spus Hendi Susanto, analist la compania Gabelli & Co.

Compania fondată de Steve Jobs, care a murit în octombrie, a zdrobit estimările analiştilor cu toate rezultatele, inclusiv marja brută de profit, situată la 44,7% în primul trimestru, ceea ce dovedește că alegerea lui Tim Cook la conducerea Apple a fost oportună.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel