Recomandări ale cercetătorilor pentru a trăi mai mult
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Oameni de știință de la University College London, în urma unui studiu realizat în decurs de mai mulți ani, au oferit recomandări în privința conținutului dietei pe care o consumă oameni pentru a trăi mai mult.  

Cele mai noi descoperiri ale cercetătorilor arată că speranța de viață poate fi prelungită dacă se consumă zilnic mai mult de cinci porții de fructe și legume, recomandate în prezent de autorități în domeniu, chiar și până la 10 în opinia unor experți. 

Oamenii de ştiinţă au descoperit că şapte sau mai multe porţii de fructe şi legume consumate în fiecare zi pot duce la prelungirea speranţei de viaţă, fiind o variantă mai sănătoasă decât cele 5 porţii recomandate în prezent de autorităţi, scrie descopera.ro.

Studiul, bazat pe analiza datelor colectate de la 65.226 britanici în perioada 2001-2008, reliefeazâ că riscul de moarte prematură din orice cauză scăde pe măsură ce consumul de fructe şi legume creşte.

Astfel, potrivit cercetării, riscul de deces din orice cauză scădea cu:

14% dacă persoana consuma 1-3 porţii de fructe şi legume pe zi
29% dacă persoana consuma 3-5 porţii de fructe şi legume pe zi
36% dacă persoana consuma 5-7 porţii de fructe şi legume pe zi
42% dacă persoana consuma 7-10 porţii de fructe şi legume pe zi
Legumele proaspete aveau cel mai puternic efect protector, urmat de salată şi apoi de fructe.

Tot cercetătorii susțin însă că sucul de fructe nu conferea niciun beneficiu, iar fructele la conservă păreau să crească riscul de deces - posibil datorită faptului că sunt păstrate într-un sirop zaharos.

Suspiciunile cercetătorilor  

Coordonatorul studiului, dr. Oyinlola Oyebode spune că „mesajul este clar: cu cât mănânci mai multe fructe şi legume, cu atât e mai puţin probabil să mori, indiferent de vârsta pe care o ai".

Pe de altă parte, există oameni de știință care sunt sceptici că oamenii vor urma sfaturile lor, acela de a consuma cât mai multe porții de legume și fructe. „În medie, oamenii nu ating nici ţinta actuală, de 5 porţii zilnice", afirmă Victoria Taylor, nutriţionist în cadrul British Heart Foundation.

"Experienţa noastră arată că este foarte improbabil ca cineva să urmeze sfatul de a consuma 7 porţii de fructe şi legume în fiecare zi", este de părere și profesorul Peter Elwood de la Cardiff University School of Medicine, care a coordonat un studiu asupra obiceiurilor sănătoase întins de-a lungul a 35 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel