Dan Negru a spus că nu este un capăt de drum. Revelionul cu Dan Negru este doar pus pe pauză. O pauză între aplauze.
Primul Revelion fără Dan Negru, după 22 de ani
Întrebat ce recomandare le face oamenilor care, până acum, petreceau Revelionul cu el la televizor, Dan Negru ne-a spus: „De câțiva ani de zile, făceam Revelioane și le recomandam public oamenilor să nu stea în preajma ecranelor, să se bucure de familie și prieteni. Sunt atât de puține Revelionele pe care apucăm să le petrecem împreuna, că este și păcat să le irosim pe ecrane, oricare ar fi ele - ecrane de televizor, de telefon, de laptop. Recomand să ne bucurăm de ai noștri, sunt prea puține Revelioane care ne-au mai rămas”.
Mai sunt speranțe ca, pe viitor, să faceți Revelionul cu românii?
Dan Negru are o veste bună pentru telespectatorii care se întrebau dacă îl vor mai vedea, pe viitor, în noaptea dintre ani, pe micul ecran.
„Da! Categoric, DA. Ca să mă pot reinventa spre show-urile de cultură generală smart, cum sunt cele pe care le fac acum, cu audiente uriașe, după cum sigur ați văzut în ziare, a fost nevoie să schimb televiunea și mutarea a fost prielnică. La fel și cu Revelionul, ca să-l reinventez era nevoie de pauza aceasta”, a mai spus Dan Negru pentru DC News.
Ce faceți dumneavoastră de Revelion?
Dan Negru a spus că, pentru el, cel mai important lucru este să fie alături de familie în noaptea dintre ani.
„Important cred că nu este ce faci, ci cu cine faci și pentru că o să-i am pe ai mei lângă mine sunt sigur că totul va fi bine”, ne-a mai zis Dan Negru.
Dan Negru este acum gazda dumneavoastră, la Kanal D, la cel mai simplu de înțeles quiz show pentru toată familia
Cel mai simplu de înteles quiz show pentru toată familia, „Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, a devenit obiceiul de consum pentru întreaga familie, în fiecare seară, de miercuri până vineri, de la 22:30, la Kanal D. Concurenţi de toate vârstele, cu profesii diferite, fac un adevărat spectacol faţă în faţă cu Dan Negru, doar prin agilitatea mintii şi bucuria de a găsi răspunsurile corecte la întrebările acestuia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță