Recesiunea iminentă din Zona Euro duce la o cădere liberă a monedei euro
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Recesiunea iminentă din Zona Euro duce la o cădere liberă a monedei euro - Foto Pexels
Recesiunea iminentă din Zona Euro duce la o cădere liberă a monedei euro - Foto Pexels
Euro s-a tranzacţionat marţi la un nou minim istoric al ultimelor două decenii - la 0,99 faţă dolar, iar analiştii prevăd că moneda unică va continua să scadă.

"Euro atinge un nou minim din ultimii 20 de ani din cauza perspectivelor economice sumbre", scrie Financial Times într-un editorial.

"Preconizăm o depreciere suplimentară a monedei euro faţă de punctul în care ne aflăm acum", a declarat Luis Costa, şeful departamentului de analiză strategică la Citibank, pentru CNBC.

Moneda euro se tranzacţionează la niveluri nemaiîntâlnite de la sfârşitul anului 2002. Temerile faţă de politici restrictive din partea BCE, o creştere şi mai mare a inflaţiei, precum şi raliul preţurilor la energie favorizează dolarul, care este văzut din ce în ce mai mult ca un refugiu sigur. "Spre deosebire de prima dată când euro a scăzut sub un dolar, pe 14 iulie, moneda unică nu mai pare să revină la peste 1 la 1, rămânând sub acest nivel, chiar şi la 0,9900, într-un fel de cădere liberă care pare să fie îngrijorătoare", au comentat analiştii ActivTrades, caracterizând tăcerea BCE drept "asurzitoare".

"Ultima barieră pentru euro a fost de 0,8225 dolari în 2000, la un an şi jumătate după naşterea monedei unice, când era considerată încă o monedă virtuală de către majoritatea investitorilor", adaugă aceştia.

Roelof-Jan Van den Akker, analist strategic la ING, vede, de asemenea, o slăbire în continuare a monedei unice şi o scădere "între 0,80 şi 0,75 dolari în lunile următoare". După cum a mai spus el pentru CNBC, această evoluţie "confirmă că există o forţă a dolarului şi o slăbiciune a monedei euro".

Ofensiva Fed

La slăbirea monedei euro contribuie şi politica agresivă de majorare a ratei dobânzii dusă de Banca Federală a SUA (Fed). Mulţi investitori se aşteaptă în prezent ca Fed să majoreze din nou ratele dobânzilor cu 75 de puncte de bază pe 21 septembrie. Datele economice din Statele Unite au arătat că economia SUA rămâne robustă, ceea ce creşte marjele Fed de a majora abrupt rata dobânzii. Se prea poate ca SUA să fie din punct de vedere tehnic într-o mică recesiune acum, în timp ce Europa nu este încă acolo. Dar Statele Unite nu au problemele energetice şi preţurile explodate la energie pe care le are Europa. Este posibil ca criza energetică să-i lovească pe europeni mult mai puternic decât pe americani în următoarele luni.

Fed a majorat deja abrupt ratele dobânzilor şi probabil va face acest lucru din nou în septembrie. Procedând astfel, face dolarul american mult mai atractiv, slăbind euro. În general, se aşteaptă majorări mai mari ale ratei dobânzii în SUA pentru a combate inflaţia ridicată în comparaţie cu zona euro, oferind dolarului un avantaj faţă de euro.

Şeful Federal Reserve Bank din St. Louis, James Bullard, într-o declaraţie pentru Wall Street Journal, s-a poziţionat în favoarea unei creşteri cu 75 de puncte de bază a ratelor dobânzilor cheie la următoarea şedinţă. "Nu văd de ce majorarea ratelor dobânzilor ar trebui amânată până anul viitor", a spus Bullard. Experţii băncii Helaba au subliniat că mulţi oficiali ai Fed au fost total în favoarea majorării în continuare a dobânzilor - chiar dacă acest lucru ar declanşa o recesiune.

Euro slab şi faţă de alte valute

Dacă euro ar fi slab doar faţă de dolar, s-ar putea atribui această tendinţă majorării abrupte a ratelor dobânzilor în Statele Unite. Dar datele din ultimele 12 luni arată o slăbire generală a monedei euro. Pierderile euro faţă de dolarul american în ultimele 12 luni se ridică la -15,9%, la -1,1% faţă de lira sterlină, la -5,6% faţă de coroana norvegiană, la -11% faţă de francul elveţian şi la -12,7% faţă de dolarul canadian.

Pe lângă politica monetară a Fed, euro suferă şi de propria sa slăbiciune care provine din creşterile mici şi foarte ezitante ale ratei dobânzii de către BCE şi din faptul că Europa este în prezent în pragul recesiunii. Inflaţia ridicată şi creşterea preţurilor la energie pun presiune asupra economiei. Europa înregistrează deja deficite comerciale. Criza energetică europeană joacă un rol foarte important în slăbirea monedei comune: temerile legate de o întrerupere a gazelor din Rusia continuă să conducă la creşterea preţurilor la energie. Creşterea preţurilor la energie, la rândul său, alimentează îngrijorarea că ar putea avea loc o recesiune economică mai gravă: "Frica de recesiune în Europa îi determină pe investitori să evite să investească în euro. Şi cu cât recesiunea economică este mai gravă, cu atât este mai puţin probabil ca BCE să crească abrupt ratele dobânzilor", scrie cotidianul italian Il Sole 24 Ore.

Scăderea indicelui PMI

Până în luna mai, pieţele au crezut că BCE va adopta o "linie dură", potrivit lui Luis Costa, dar aceste planuri s-au "prăbuşit" în ultimele luni. "Este absolut clar că marja BCE de a majora ratele dobânzilor va fi minimă", subliniază strategul-şef la Citibank. "Previziunile reflectă îngrijorarea că inflaţia va continua să crească şi că o recesiune în Europa este deja inevitabilă", a adăugat el.

Cifrele cu privire la industria prelucrătoare europeană confirmă riscurile de recesiune pentru Bătrânul Continent. În august, activitatea companiilor din zona euro a scăzut pentru a doua lună consecutiv, noile comenzi reducându-se în continuare. Presiunile legate de costul vieţii au diminuat cererea în sectorul serviciilor, în timp ce producţia a continuat să se contracte la jumătatea celui de-al treilea trimestru. Indicele de producţie indexat sezonier PMI Composite Production din zona euro a scăzut la 49,2 în august, de la 49,9 în iulie.

Cu privirea îndreptată spre China

Pentru o imagine completă, trebuie să privim şi dincolo de Europa şi Statele Unite, spune Luis Costa, şeful departamentului pentru analize strategice al Citibank. "Să nu uităm că există un nivel suplimentar de complexitate din cauza încetinirii din China, care, evident, afectează Europa mult mai mult, în comparaţie cu impactul asupra Statelor Unite", a spus el. China a înregistrat o creştere anemică de doar 0,4% în al doilea trimestru, în condiţiile în care a doua economie a lumii se confruntă încă cu consecinţele pandemiei de la începutul anului 2020, scrie Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel