'Problemele privind recalcularea pensiilor, dar şi posibile soluţii, discutate de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale cu directorii executivi ai caselor teritoriale de pensii. 45.252 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate conform statisticii Casei Naţionale de Pensii Publice la nivelul lunii septembrie. Dintre acestea, unele ajung şi până la 6 luni de întârziere, iar media întârzierilor este între 1 şi 3 luni', se arată într-un comunicat al Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale remis vineri AGERPRES.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a organizat vineri o videoconferinţă cu cei 42 de directori executivi ai caselor judeţene de pensii plus cele ale sectoarelor Municipiului Bucureşti iar fiecare director are termen prima săptămână a lunii decembrie pentru rezolvarea întârzierilor. 'Niciun pensionar nu trebuie să se roage de casele judeţene de pensii să respecte legea şi termenul de 45 de zile în soluţionarea dosarului de pensionare. Pe tot parcursul procesului de verificare şi emitere a deciziei de pensionare, respectiv de recalculare, între angajaţii caselor judeţene de pensii şi pensionari trebuie să existe o comunicare clară şi asumată astfel încât oamenii să aibă încredere că instituţiile responsabile soluţionează cu celeritate fiecare dosar', a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.
Principalele cauze ale dosarelor întârziate
Raportat la numărul de pensionari din fiecare judeţ ale căror dosare de recalculare înregistrează întârzieri la nivelul lunii septembrie, primele 5 case de pensii sunt în ordine: Sector 1, Alba, Gorj, Sector 3 şi Argeş. Potrivit comunicatului Ministerului Muncii, principalele cauze enunţate sunt: prioritizarea dosarelor noi; lipsa de răspuns din partea angajatorilor la solicitările Caselor de confirmare al stagiului de cotizare; termenele de soluţionare la Comisia Centrală de Contestaţii care pot dura până la 2 ani; o împărţire improprie a sarcinilor între operatori şi verificatori în activitatea de gestionare a dosarelor; schimbările legislative în domeniul pensiilor; nivelul rudimentar de gestionare a arhivelor; comunicarea deficitară cu instituţiile omoloage din statele membre UE din cauze imputabile CNPP; grave probleme în sistemul informatic gestionat de CNPP.
Pe lângă blocajele din aplicaţie semnalate de aproape toţi directorii executivi de case teritoriale, contractul cu firma care asigură suportul sistemului expiră în luna decembrie. 'În prima săptămână a lunii decembrie, fiecare director executiv al caselor judeţene de pensii va prezenta o situaţie la zi a cazurilor restante în recalcularea dosarelor de pensii. În paralel, ministrul Alexandru le-a cerut directorilor executivi soluţii concrete privind simplificarea procedurilor de lucru la nivelul fiecărei case teritoriale printr-o delimitare mai clară a responsabilităţilor la nivelul celor 6 filtre de verificare', se precizează în documentul citat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor