Recalculare pensii 2021. Eugen Teodorovici: Este o provocare pe care o să o ridic aici
Ministrul Finanţelor, preşedinte executiv al PSD, Eugen Teodorovici a declarat, duminică, că propune să le fie dat anticipat pensionarilor un procent din suma pe care aceştia ar trebui să o primească la recalcularea pensiilor din 2021, conform noii legi a pensiilor, afirmând că pensionarii merită să fie trataţi cu respect.
"Am să-i ridic colegului meu (ministrului Muncii -n.r.) o provocare foarte, foarte mare. Este o provocare pe care o să o ridic aici. Când se termină recalcularea pensiilor? În 2021. Haideţi să facem aşa, fiecare dintre dumneavoastră aşteptaţi o recalculare, pensionarii, în general, aşteaptă o recalculare. Spunem această grupă de pensii până la ... va avea o majorare de pensii x la sută, cealaltă grupă va avea un alt gen de majorare.
Atunci putem aplica o sumă forfetară, adică să dăm de exemplu unui pensionare suma de 300 de lei, poate nu este suma cea corectă, dar nu aştept până în 2021 şi dau astăzi 150 de lei, adică un procent din suma pe care o anticipez a fi dată în 2021 şi o dăm astăzi. În 2021, când se termină recalcularea vedem cum a fost, dacă a fost sau nu corectă suma. Dacă e mai mult, îi dăm diferenţa omului, dacă e mai puţin, vedem ce facem atunci. Dar să primiţi din timp pentru că oamenii trăiesc astăzi", a afirmat Teodorovici, la Conferinţa Organizaţiei Pensionarilor din partid, care are loc la Centrul Expoziţional Mamaia.
Aviz favorabil
El a adăugat că din partea sa, ca ministru al Finanţelor, nu va fi decât un aviz favorabil pentru o astfel de idee. "Avem o obligaţie faţă de dumneavoastră care aţi muncit. Noi avem ce avem pentru că dumneavoastă aţi muncit. Şi hotelurile de la mare sunt construite pe munca dumneavoastră. Înainte de '89 lucram cu toţii, banii la grămadă şi statul făcea investiţii, dar lumea uită, tinerii uită şi pe lângă dumneavoastră nu trec cu respectul cuvenit", a mai adăugat Teodorovici.
Valoarea punctului de pensie creşte începând cu 1 septembrie 2019, de la 1.100, la 1.265 de lei. Legea pensiilor adoptată în luna iunie în Parlament prevede majorarea pensiilor până o la o dublare efectivă a acestora în 2022, raportată la valorile de la începutul acestui an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News