Data publicării:

Realocare Agenția Europeană a Medicamentului. ARPIM susține candidatura României

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
BREXIT
BREXIT

După ieșirea Marii Britanii din UE, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) își arată deschiderea de a colabora cu autoritățile din Sănătate pentru îndeplinirea obiectivului de a găzdui la București Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).

,,Suntem de părere că decizia autorităților de a candida pentru găzduirea EMA la București va contribui la creșterea vizibilității României ca stat membru al Uniunii Europene și credem că relocarea EMA va aduce după sine numeroase beneficii economice și sociale pentru români.

Totodată, interacțiunea directă cu reprezentanții EMA ar oferi posibilitatea reprezentanților sistemului de sănătate și ai industriei farmaceutice de a-și extinde aria de expertiză. Acest lucru se poate traduce și în identificarea de noi soluții care să ajute la alinierea României în ceea ce privește creșterea accesului pacienților români la medicamente de ultimă generație, care sunt disponibile în Europa, dar care ajung în România cu dificultate”, a afirmat Liviu Popescu, Director Relații Externe ARPIM, într-un comunicat către DC News. 

ARPIM consideră că sistemul medical din România are un potențial semnificativ de dezvoltare, de atragere de noi investiții și relocarea sediului EMA în România poate contribui la exploatarea acestui potențial.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel