Urmărește emisiunea live
Real Madrid - PSG. Benzema, după hattrick-ul care i-a scos din Liga Campionilor pe Mbappe, Messi și Neymar: Când sunt presaţi, au probleme - Video
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Real Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 3-1, miercuri seara, pe stadionul ''Santiago Bernabeu'', în manşa secundă a optimilor.

Atacantul francez Karim Benzema, autorul unui hat-trick, l-a depăşit pe legendarul fotbalist hispano-argentinian Alfredo Di Stefano, devenind al treilea marcator din toate timpurile al clubului Real Madrid, cu 309 goluri în toate competiţiile.

"Aveam nevoie de fani, iar această calificare este pentru ei. A fost un meci foarte dificil, dar am presat până la final și am meritat victoria. Am pierdut în tur, au avut 1-0, dar cu ajutorul acestor fani care ne-au susținut a trebuit să dăm totul până la final.

A fost un meci de Champions League greu, PSG-ului îi place să aibă mingea. Am controlat jocul în a doua repriză. Nu a fost o greşeală din partea lui Donnarumma (n.red. – la golul de 1-1). A fost presiune din partea întregii echipe.

Știam că sunt o echipă pe care, dacă îi pui sub presiune, nu intră în panică, dar le este mai greu. Când le iei mingea, când îi pui sub presiune, nu se pot conecta cu cei trei din față.

Este problema tuturor echipelor care vor să joace mingea din spate. Când sunt presaţi, au probleme.”, a spus Karim Benzema după meci, conform cotidianului Marca.

VIDEO

Victoria echipei pariziene din tur, cu 1-0, s-a dovedit a fi insuficientă, iar PSG are un nou sezon ratat în Champions League, încheind sub performanţele din stagiunile precedente (finală în 2020 şi semifinale în 2021).

Echipa lui Pochettino a început mai bine şi Mbappe a avut două mari ocazii în primul sfert de oră, însă Courtois s-a opus de fiecare dată (8, 13). Neymar a avut şi el o oportunitate bună (22), dar belgianul s-a aflat la post.

Benzema a ratat cea mai mare şansă a madrilenilor într-o primă repriză în care oaspeţii au deţinut controlul: şutul francezului la colţul lung a fost deturnat de Donnarumma cu vârful degetelor (25).

Mbappe, după două goluri anulate pentru ofsaid, a reuşit să deschidă scorul (39), după ce a fost lansat perfect de Neymar. A fost al 14-lea gol înscris de Mbappe în ultimele sale 14 meciuri în Champions League.

Meciul a fost deblocat de o gafă de proporţii a portarului Donnarumma, care a fost forţat să greşească de Benzema (61), tot francezul aflându-se apoi la finalizare.

Ultima jumătate de oră a meciului a fost una de coşmar pentru parizieni, care au avut emoţii în min. 64, când acelaşi Benzema a fost aproape de ţintă. Vinicius Junior (73) a ratat şi el o ocazie uriaşă de a aduce echipa spaniolă în avantaj.

Real a preluat conducerea în min. 76, prin acelaşi Benzema, după o serie de erori în defensiva pariziană. Mingea a fost repusă de la centru şi Realul a recuperat şi a lansat un atac rapid, surprinzând din nou apărarea echipei antrenate de Pochettino, iar Benzema a înscris din nou, profitând de o minge trimisă greşit de Marquinhos (78).

Acesta a fost al treilea hat-trick reuşit de Benzema în Champions League, primele două venind contra lui Malmo FF în decembrie 2015 şi împotriva lui Auxerre în decembrie 2010.

Pe Santiago Bernabeu au evoluat echipele:


Real Madrid: Thibaut Courtois - Dani Carvajal (Lucas Vazquez, 66), Eder Militao, David Alaba, Nacho - Luka Modric, Toni Kroos (Eduardo Camavinga, 57), Federico Valverde - Marco Asensio (Rodrygo, 57), Karim Benzema, Vinicius Junior. Antrenor: Carlo Ancelotti.
PSG: Gianluigi Donnarumma - Achraf Hakimi (Julian Draxler, 88), Marquinhos, Presnel Kimpembe, Nuno Mendes - Danilo Pereira (Angel Di Maria, 81), Leandro Paredes (Idrissa Gueye, 71), Marco Verratti - Neymar, Lionel Messi, Kylian Mbappe. Antrenor: Mauricio Pochettino.

Arbitru: Danny Makkelie; arbitri asistenţi: Hessel Steegstra, Jan de Vries; al patrulea oficial: Allard Lindhout
Arbitru video: Pol van Boekel; arbitru asistent video: Kevin Blom (toţi din Olanda).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel