Data publicării:

Real Madrid, misiune dificilă în returul cu Liverpool, din Liga Campionilor

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp

Real Madrid se va deplasa marţi la Liverpool, pentru meciul retur programat o zi mai târziu în sferturile Ligii Campionilor, fără câţiva jucători de bază, şi va avea o misiune dificilă pentru a-şi apăra avantajul din prima manşă (3-1).

Sergio Ramos, în recuperare din cauza unor probleme musculare, a fost testat pozitiv la COVID-19 şi va intra de marţi în izolare, în timp ce Raphael Varane se află în carantină de săptămâna trecută, când a fost de asemenea testat pozitiv. Fundaşul dreapta Lucas Vazquez nu va mai juca în acest sezon, după accidentarea gravă suferită la genunchi în derby-ul cu Barcelona (2-1) de sâmbătă.

Dani Carvajal a reluat pregătirea după o lungă absenţă din cauza unei accidentări, dar Zinedine Zidane a decis să nu rişte cu el pe Anfield, astfel că internaţionalul spaniol va rămâne acasă la fel ca internaţionalul belgian Eden Hazard, care se confruntă cu probleme musculare. Hazard a jucat doar 14 meciuri în acest sezon, din cauza repetatelor accidentări.

În absenţa lui Carvajal şi Vazquez, flancul drept ar putea fi acoperit de Alvaro Odriozola, care a jucat ca rezervă în meciul cu Barcelona, dar din cauza minutelor puţine din acest sezon, Zidane ar putea fi tentat să-i utilizeze pe Marcelo sau Fernand Mendy, ambii fundaşi stânga. Nacho şi Eder Militao vor asigura axul central al apărării, la fel ca în meciul cu Barcelona, iar ca rezervă a fost chemat Victor Chust de la echipa secundă. Mijlocaşul Fede Valverde, decisiv la primul gol al madrilenilor în Clasico, s-a recuperat după contuzia suferită şi va face deplasarea alături de echipă în Anglia, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel