Real Madrid și Club Brugge au remizat, marți seara, scor 2-2, într-un meci contând pentru grupa A din Liga Campionilor. Spaniolii au revenit după ce au fost conduși cu 0-2. Real Madrid a început dezamăgitor partida cu Club Brugge, iar belgienii au condus cu 2-0 pe "Santiago Bernabeu", la pauză. Emmanuel Dennis a punctat pentru oaspeți în minutul 9, după o demarcare excelentă, respectiv în minutul 39, în urma unei greșeli comise de Modric.
La pauză, Zinedine Zidane, antrenorul lui Real Madrid, a efectuat două modificări, schimbâdu-i pe portarul Courtois și fundașul Nacho cu Areola, respectiv Marcelo. Madrilenii au revenit pe tabelă în minutul 55, grație reușitei căpitanului Sergio Ramos, care a reluat cu capul în plasă din apropierea careului. Golul a fost validat după intervenția sistemului VAR.
În minutul 84, Club Brugge a rămas în inferioritate numerică
Căpitanul Vormer a văzut al doilea galben, iar situația s-a complicat pentru belgieni, care au primit gol la faza imediat următoare. Cel care a punctat a fost Casemiro. Spre finalul partidei, ambele echipe au avut ocazii de a obține cele trei puncte, însă s-a terminat egal, scor 2-2.
În urma acestui rezultat, Real Madrid se află pe ultimul loc în grupa A din Liga Campionilor. Echipa lui Zidane a acumulat doar un punct din primele două meciuri. De partea cealaltă, Club Brugge se află pe poziția a doua, cu două puncte. Liderul grupei este PSG, cu trei puncte, care o va înfrunta pe Galatasaray, marți, de la 22:00, transmite Mediafax.
Echipele:
Real Madrid: Courtois (Areola 46) - Carvajal, Ramos, Varane, Nacho (Marcelo 46) - Kroos, Casemiro, Modric - Lucas (Vinicius 67), Benzema, Hazard
Club Brugge: Mignolet - Mato Pedro, Mechele, Deli, Sobol - Vormer, Rits, Vanaken - Diatta, Dennis (Openda 71, Cools 87)), Tau (Schrijvers 90+2)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent
- Iohannis, la Washington să-și ridice premiul. Chirieac: Niciun motiv să cheltui banii contribuabilului