Data publicării:
Rețeta Viktor Orban: stat neliberal și alianță cu Putin pe bani europeni
Premierul maghiar Viktor Orban promovează idei care merg împotriva valorilor Uniunii Europene, în timp ce absoarbe cu spor și eficiență banii Bruxellesului. Deși criticat de analiști și lideri occidentali pentru că jonglează o alianță cu Moscova din inima organismului european, Orban profită admirabil de apartenența economică la UE.
Derapajele de la democrație ale guvernului Viktor Orban au fost taxate, în premieră, de președintele american Barack Obama. Criticile lui Obama au poate cea mai mare greutate dintre cele cu care Orban s-a confruntat până în prezent, dar semnalele politice de îngrijorare nu par să-l perturbe pe șeful guvernului FIDESZ. Mai mult, The Economist îl descrie pe prim-ministrul ungar drept "Orban cel de neoprit".
Depășind admonestările lansate împotriva lui Viktor Orban, Comisia Europeană a semnat luna trecută parteneriatul privind perioada de programare 2014-2020, care pune la dispoziția Ungariei 21,9 miliarde de euro. Banii ar urma să dea un impuls semnificativ competitivității și creșterii economice din Ungaria. Budapesta va mai primi 3,45 de miliarde de euro pentru dezvoltare rurală și 39 de milioane de euro pentru sectorul piscicol.
Criticile împotriva guvernului condus de Viktor Orban s-au intensificat în ultimii doi. În acest timp, puterea liderului maghiar s-a consolidat. FIDESZ a câștigat în 2014 alegerile parlamentare cu un scor de aproape 45%. Liderii europeni au trebuit să se resemneze în fața unei realități electorale care confirma poziția de nezdruncinat a lui Orban pe plan intern. OSCE a concluzionat că partidul lui Viktor Orban a beneficiat de mai multe avantaje în timpul campaniei, între acestea numărându-se și o presă partizană.
Viktor Orban, în vizorul lui Barack Obama: liderul SUA, critici grele pentru guvernul Ungariei
Competiția politică nedreaptă, acțiunile de intimidare față de societatea civilă, ciuntirea puterilor Curții Constituționale, sprijinirea Moscovei în unele dispute cu UE și discursul despre o Ungarie neliberală au fost condamnate la nivel discursiv de lideri ai Uniunii Europene. Și cam atât.
Prosperitatea economică a Ungariei, unul dintre pilonii pe care se sprijină popularitatea internă a lui Orban, este alimentată chiar cu bani europeni. La capitolul fonduri UE, eficacitatea economică a Ungariei este un exemplu pentru multe țări, inclusiv pentru România. Ungaria a avut la finele perioadei 2007-2013 o rată de absorbție a fondurilor europene de 59,5%. Dintre toate statele Europei Centrale și de Est, Ungaria a fost campioana coeficientului de contractare, care a depășit 100%. Cifrele publicate de Eurostat în august sunt îmbucurătoare pentru Budapesta. Pe primul trimestru al acestui an, economia Budapestei a crescut cu 1,1%, iar pe al doilea trimestru cu 0,8%. Marea surpriză o reprezintă cifra care arată starea economiei în raport cu aceeași perioadă a anului trecut: creșterea este de 3,7%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News