Răzvan Simion: Nu mai investesc în mașini și imobiliare. Am decis să cheltui banii altfel
Autor: Rodica Mitu | Publicat pe: 01 aug 2022, 21:30
WhatsApp
Răzvan Simion a spus în ce investește cei mai mulți bani.

„Din fiecare vacanță, am venit cu un bagaj de experiențe. Îmi place foarte mult Italia și tragem des acolo, căci acolo știu cum merg lucrurile și îmi e ușor să mă învârt. În Bali m-aș întoarce veșnic, dar nu în august acum, pentru că s-au scumpit foarte tare biletele de avion”, a spus Răzvan Simion pentru Antena Stars.

„Ca să fiu egoist, spun că investesc în mine. Îmi place să-mi cumpăr chestii interesante sau să le primesc. Nu mai investesc în mașini și în imobiliare. Eu sunt împotriva pieței, nu știu să le fac, așa că am decis ca toți banii să-i cheltui prin vacanțe, ceea ce vă recomand și vouă”, a mai spus Răzvan Simion.

Citește și...

Ce îl sperie „cel mai tare” pe Răzvan Simion

Preotul Visarion Alexa a purtat un dialog cu Răzvan Simion. 

Vă redăm, în cele ce urmează, câteva idei din discuția lor:

Visarion Alexa: Există în psihologie o chestiune interesantă. Oamenii moderni au multe fobii, au multe frici. Pe primul loc nu e frica de moarte...

Răzvan Simion: ... e frica de sărăcie.

Visarion Alexa: Nu, frica de moarte e pe locul patru. Pe primul loc este frica de a vorbi în public. E fobia principală care îi chinuie pe mulți. Tu ești o persoană publică. Te văd la matinal, dimineața, cu Dani... sunteți ca peștele în apă...

Răzvan Simion: Da, avem și multe meciuri în picioare, cum ar zice fotbaliștii. Facem asta de foarte mult timp și o facem consecvent.

Visarion Alexa: Ai avut trac?

Răzvan Simion: Am avut. Și acum am un soi de trac, ar trebui să treacă zece minute să pot să fiu relaxat. Oamenii au frica asta pentru că așa au fost construiți. Este educația care ni s-a dat. Dacă te scotea la tablă, înghețai... Acum e la mare modă neuroștiința. Mi se că, în cei doi ani de pandemie, am putut să vorbim despre lucrurile acestea fără să ne considere cineva plecați. Am putut să vorbim și de Dumnezeu și de neuroștiință. Și de felul în care ne raportăm la ceva ce nu vedem.

Visarion Alexa: Din orice poți să înveți ceva.

(...)

Visarion Alexa: Spune-mi despre lumea în care vor crește copiii tăi. O pregătești într-un fel?

Răzvan Simion: Eu nu le pregătesc nimic. Nu sufăr așa de, cum să spun, de gândurile că sunt vreun constructor de ceva. Nu aș putea să schimb lucruri.  (...) În teorie, și eu ar trebui să fac ceva. (...) Nu pot să-mi dau seama cum va fi lumea peste 20 de ani. Lucrurile au evoluat atât de rapid. Când am venit eu în București, în 2013, orașul s-a schimbat până acum. Tehnologia, felul în care interacționez cu prietenii. Cred că asta mă sperie cel mai tare. Petrecem mai mult timp pe un grup de WhatsApp decât petrecem undeva povestind și uitându-ne în ochi.

Visarion Alexa: Mai faci asta cu copiii tăi? Stați la masă împreună?

Răzvan Simion: E complicat... Nu poți să ceri chestiunea asta omului modern, care și-a schimbat și programul de lucru, care ajunge acasă pe la 18.30... Nu îi mai poți cere să pună toată familia acasă. (...) Generația tânără trăiește mai ancorată în acum decât am trăit noi. Prima întrebare era unde te vezi peste cinci ani. Ei sunt despre acum, trăiesc acum și nu își fac planuri diverse. (...) O lume mai bună ar fi o lume a înțelegerii, a iubirii și a iertării. 

Declarațiile au fost făcute în podcastul „Pâine și sare”.

Citește și...

America Express, la Antena 1

După două luni în care au fost departe de familie și casă, concurenții show-ului America Express s-au întors acasă.

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul online și mama ei, Mihaela, sunt concurenții „America Express - Drumul Aurului”.

Regulile sunt deja bine cunoscute: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la amuleta supremă de 30.000 de euro, marele premiu de la finalul cursei.

Un element în plus al acestui sezon este apariția Jocker-ului, pentru care se va juca în primul episod al fiecărei etape. Câștigarea lui va aduce avantaje surpriză, care vor conta foarte mult în clasamentul final. Mutarea pe un alt continent vine cu schimbări majore de cultură și obiceiuri, pe care telespectatorii le vor descoperi odată cu cele 9 cupluri de vedete ce pleacă în această aventură. 

Cel de-al cincilea sezon al show-ului va fi prezentat de Irina Fodor care, la fel ca până acum, va fi alături de concurenți pas cu pas, îi va coordona, le va oferi misiuni, dar și mult râvnitele imunități. Poveștile despre locurile spectaculoase în care se va desfășura toată această aventură vor fi aduse în continuare de Oase și Marius Damian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?