Răzvan Raț, revenire în România. S-a antrenat cu Dinamo, dar a semnat cu o altă echipă
Deși se antrenează de o lună cu Dinamo, Răzvan Raț, 36 de ani, va semna cu ACS Poli Timișoara.
Fundașul stânga va semna un contract valabil până la finalul sezonului.
Răzvan Raț a fost prezentat la noua echipă și a dat primele declarații: "E simplu. Am ales Poli pentru că cei de aici m-au dorit foarte mult. M-am antrenat cu Dinamo și le mulțumesc celor de acolo pentru că mi-au permis să fac asta. Sunt bucuros că am ales Poli pentru că voi fi din nou acasă, în România. Sper să le răsplătesc încrederea celor de aici, care m-au dorit foarte mult.
Eu o să fac tot ce e posibil pentru echipa la care voi juca de acum încolo. Am semnat până la sfârșitul play-out-ului. Vom vedea din vară ce va fi. Eu am de gând să joc atât timp cât starea fizică mi-o permite. O să o iau pas cu pas.
[citeste si]
Îmi amintesc acel episod trist pentru mine, când jucam la Șahtior și am fost eliminați de Poli Timișoara. Teoretic aveam prima șansă, dar nu a fost să fie. A fost un fel de asediu”, a declarat Raț potrivit GSP.
Totodată, sursa citată mai precizează că Dinamo nu i-a făcut nicio ofertă lui Raț, șefii clubului alb-roșu dorind promovarea lui Vlad Olteanu și a altori jucători tineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News