Răzvan Marin a marcat pentru Standard Liege, în derby-ul cu Anderlecht
Mijlocaşul român Răzvan Marin a marcat un gol pentru Standard Liege, care a câştigat cu 2-1 derby-ul cu RSC Anderlecht Bruxelles, duminică, pe teren propriu, în etapa a 24-a a campionatului de fotbal al Belgiei.
Marin a deschis scorul în min. 22, Sven Kums a restabilit egalitatea în min. 28, golul victoriei echipei gazdă fiind reuşit de Paul Mpoku (89). Răzvan Marin, care are 3 goluri marcate în 22 de meciuri în campionat, a evoluat tot meciul.
Campioana FC Bruges a remizat acasă cu KAA Gent, 1-1. Liderul KRC Genk s-a impus cu 2-1 la Waasland-Beveren. Sâmbătă, echipa antrenată de Ladislau Boloni, Royal Antwerp, a dispus cu 2-0, în deplasare, de KV Oostende. În clasament, KRC Genk ocupă primul loc, cu 54 puncte, urmată de FC Bruges, 45 puncte, Royal Antwerp FC, 45 puncte, Standard Liege, 43 puncte, etc.
Vezi şi: Român, lovitură în străinătate. ”I-au intrat în cont milioane de euro”
Dragnea, candidatul PSD la prezidenţiale? Vasilescu: Sunt şanse mari
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News