Data publicării:

Răzvan Cuc: MIZERIE de lege! Au introdus "mici corecturi". BĂTAIE de joc!

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Răzvan Cuc a transmis un mesaj cu privire la o situație pe care o consideră „cea mai mare bătaie de joc la adresa tuturor românilor”.

„Dragi români, dacă până acum v-ați luat de PSD, să știți că a venit PNL la guvernare și va acapara toată administrația. Va instaura DICTATURA GALBENĂ”, în opinia lui Răzvan Cuc.

Într-un mesaj publicat luni, 11 mai, pe Facebook, Răzvan Cuc a transmis: „Astăzi, în Guvern, a fost adoptată o mizerie de Lege, care, pe lângă lucrurile pe care le consideră ei necesare în această perioadă, au introdus și niște "mici corecturi". Acestea dau posibilitatea PNL-ului de a acapara toată administrația publică”.

„Orice amantă, cumătru, soră, frate sau alt lipitor de afișe poate să se angajeze în administrația publică fără concurs”, susține Răzvan Cuc, adăugând ulterior: „Doamna cu liftul - alias doamna neministru a muncii, cum ați putut aviza un asemenea proiect? Da, știu! Ușor și pe șest!”

„Sunt convins că cei pe care îi vor angaja fără concurs așa cum spune legea, nu vor completa nici declarațiile de avere.

Nici pe perioada stării de urgență n-au avut curaj să facă așa ceva. Au făcut acum în preambulul stării de alertă.

Așa că imediat după publicarea în Monitorul Oficial, toată administrația va suferi o împrospătare, una galben PNL-istă.

Acum știm, mai mult ca sigur, că starea de alertă a guvernului PNL va dura 6 luni. Așa ne spune legea lor aprobată astăzi. Noroc că mai există Parlamentul care sigur va corecta mizeria PNL-istă.

Este cea mai mare bătaie de joc la adresa tuturor românilor care au crezut că cei de la PNL vor munci pentru români”, a precizat Răzvan Cuc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel