Răzvan Cuc, reacție la încă un accident mortal pe DN 2 (E85). Autostrada UITATĂ. Propune sancțiuni draconice pentru constructorii care practică întârzierea
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Răzvan Cuc, despre ”drumul morții” și autostrada uitată/ foto ilustrativ pixabay
Răzvan Cuc, despre ”drumul morții” și autostrada uitată/ foto ilustrativ pixabay
Răzvan Cuc, ministru al Transporturilor în Guvernul Dăncilă, a vorbit în exclusivitate pentru DCNews despre DN 2(E85), numit și ”drumul morții”.

Un grav accident s-a produs, duminică, în judeţul Bacău, pe DN2 E85, în localitatea Filipești. Un tată de 23 de ani și doi copii, de o lună și de trei ani, au murit. (Vezi AICI știrea)

DN 2 (E85) este numit și ”drumul morții”. DCNews l-a contactat pe Răzvan Cuc, ministru al Transporturilor în Guvernul Dăncilă, pentru a ne oferi mai multe informații despre acest drum. 

"Din păcate, acest tronson de drum este un drum care de-a lungul timpului a dezvoltat multe puncte negre pe care am încercat să le eliminăm prin măsuri de siguranță rutieră. Știu că și în perioada mandatelor mele s-a intervenit destul de mult acolo unde știam de la cei de la Poliția Rutieră că au loc mai multe accidente. De altfel, și mai important este că toate aceste accidente ne arată un lucru evident, că este nevoie de un nou proiect, un nou drum care să pornească de la București spre Moldova, un drum care l-am început și este în diverse faze, din păcate este întârziat foarte mult și aici mă refer la un drum expres sau la o autostradă. L-am început, dar a fost foarte mult întârziat în ultimii doi ani.", a răspuns Răzvan Cuc.

Răzvan Cuc: Nu putem da vina doar pe șoferi

Răzvan Cuc susține că România are nevoie de proiecte noi de infrastructură, dar și de noi măsuri legate de siguranța rutieră.

"Măsurile sunt de două feluri. Vorbim de o măsură pe de o parte legată de siguranța rutieră și vorbim despre proiecte noi. Toate aceste lucruri se fac cu fonduri, se fac cu profesionalism. Nu putem să dăm vina doar pe șoferi, pentru că în momentul în care le creezi condițiile necesare, adică vorbim de autostrăzi, vorbim de siguranță rutieră, bineînțeles este culpa lor, dar dacă tu nu le pui la dispoziție, nu poți să spui tot timpul că e vina lor. Am vorbit de foarte multe ori că erau contestați participanții la trafic, dar autoritățile trebuie să pună la dispoziția conducătorilor o infrastructură modernă, lumea trebuie să beneficieze de siguranță și atunci bineînțeles că poți să duci și la alte etape.", a explicat Răzvan Cuc.

Răzvan Cuc, despre Autostrada A7: Execuția ar fi trebuit să înceapă în 2020, din păcate nu a început nici acum

"Așa cum știm, DN 85 este, în momentul de față, practic ca să vorbim în termeni populari, este o bandă jumate pe un sens și o bandă jumate pe un alt sens. Noi vorbim de un proiect nou, vorbim despre acea autostradă la care, pentru o parte din ea, s-a început construcția și s-a și finalizat, dar într-un număr foarte mic de kilometri și vorbim despre centura Bacăului care a început în 2019, vorbim de Autostrada A7 Ploiești - Buzău - Focșani - Bacău, care merge spre Suceava și iese din țară. Aceasta este tronsonul de autostradă. Contractele au fost semnate încă din 2018, vorbesc despre elaborarea studiului de fezabilitate și proiectele. Numai că execuția ar fi trebuit să înceapă în 2020, din păcate, nu a început nici acum, în 2021. Vorbim despre un tronson de autostradă nou. Din păcate, guvernanții în ultimul an s-au ocupat mai mult de congrese sau orice alt lucru, au făcut autostrăzi virtuale pe internet, pe Facebook, dar din păcate, ceea ce aveau de făcut și anume să înceapă execuția, au întârziat-o, dar cu siguranță noua formulă guvernamentală, cine va conduce Ministerul Transporturilor va începe și această autostradă extrem de necesară nu numai pentru dezvoltarea economică a regiunii, dar vitală și pentru salvarea de vieți omenești.", a mai declarat Răzvan Cuc.

Răzvan Cuc: Practic nu există penalități

Întrebat despre amenzile pe care ar trebui să le primească constructorii care întârzie finalizarea proiectelor, Răzvan Cuc a declarat că acestea ar trebui să fie unele "draconice".

VEZI ȘI: CNAIR, sancţiuni pentru întârzieri la autostrăzi. Constructorii, "amendaţi" cu sume infime

"Eu nu am văzut sancțiuni aplicate în ultimii ani. Practic nu există penalități. Constructorii se împart bineînțeles în două categorii, cei care sunt serioși și termină la timp sau chiar înainte de termen, care sunt și constructori români, și antreprenori din afara României și sunt acei antreprenori care veșnic sunt în întârzieri, care deja nu sunt o surpriză pentru niciun ministru de la Transporturi, pentru că aceasta este practica pe care o fac de foarte mulți ani. Sancțiunile din punctul meu de vedere trebuie să fie destul de draconice, pentru că cu vorba bună niciodată nimeni nu înțelege nimic, iar dacă vrem să avem constructori, pentru că în toată relația asta de construcții de autostrăzi și vorbesc de antreprenori și stat, statul tot timpul a fost onest, a plătit la timp, în schimb partea cealaltă, și vorbesc aici de cei neserioși, tot timpul tergiversează, trag de timp, ba vin și invocă că a crescut prețul la fier, ba vin și invocă că nu găsesc forțe de muncă și alte motive. În momentul în care cineva se înhamă la o licitație trebuie să știe pe ce se bazează. Având deficit de forță de muncă, nu semnezi contracte și după aceea te duci să cauți cele necesare pentru construcție. Sancțiunile trebuie să fie destul de draconice, să înțeleagă că România are nevoie de autostrăzi și să nu vină la licitații doar oameni care cred că pot să construiască și nu au capacitatea să construiască.", a spus Răzvan Cuc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel