În cadrul vizitei de la obiectivul Centura municipiului Satu Mare, ministrul Răzvan Cuc s-a arătat nemulţumit de stadiul lucrărilor şi a transmis antreprenorului că nu va ezita să rezilieze contractul în cazul în care lucrările nu vor avansa vizibil.
'Nu veniţi cu scuze, pentru că sprijinul îl aveţi. N-am nicio ezitare să reziliez contractul, niciuna nu am în cazul în care constructorii nu-şi fac treaba. Ori lucrează cum trebuie, ori pleacă acasă. Eu vreau ca în România să avem infrastructură (...)Vreau ca până la sfârşitul anului să ajungeţi undeva la 70-80 la sută, pentru că puteţi. Nu-mi rămâne decât să vă urez mult succes, mă întorc pe şantier şi sper să nu fi fost doar o mobilizare de conjunctură', a declarat ministrul Transporturilor.
Când va fi gata ”Autostrada Nordului”
Totodată, ministrul Răzvan Cuc a precizat că anul aceasta va fi lansată procedura pentru proiectul "Autostrada Nordului", respectiv, Drumul Expres "Petea - Satu Mare - Baia Mare', documentaţia pentru reactualizarea Studiului de Fezabilitate fiind deja în pregătire.
'Autostrada Nordului, de la Suceava la Petea, este prinsă în Master Planul pentru Transporturi ca perioadă de implementare 2021 - 2030, aşa cum erau multe obiective pe care noi le-am devansat. În cursul acestui an, prin iulie, august, dăm şi noi drumul la un studiu de fezabilitate pentru tronsonul de autostradă sau drum expres între Petea şi Baia Mare, ce va fi ne va arăta studiul de fezabilitate. Le promitem oamenilor lucrul acesta acum şi ne şi ţinem de cuvânt', a precizat Răzvan Cuc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme