Data publicării:

Răzvan Cuc: "Drulă confundă ministerul cu ONG-ul. Bani cheltuiţi pe hârtii". Ce spune despre situaţia de la CNAIR

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Senatorul PSD Răzvan Cuc, ministru al Transporturilor în guvernarea social-democrată, a criticat dur modul în care actualul şef de la Transporturi, Cătălin Drulă, gestionează bugetul ministerului. 

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a cerut mai mulți bani la rectificarea de buget, avertizând că nealocarea sumelor cerute va duce la „frânarea” programelor de reparații ale drumurilor și căilor ferate. În schimb, inclusiv premierul Florin Cîţu, cât şi Ludovic Orban au spus că pretenţiile lui Drulă sunt exagerate şi că acesta cere prea mulți bani la rectificarea bugetară. Orban a spus că suma rezervată este suficientă, având în vedere gradul de derulare a investițiilor actuale de la Ministerul Transporturilor. 

Răzvan Cuc a comentat, pentru cititorii DC News, această situaţie

"Eu de mult am spus că domnul Drulă confundă ministerul cu ONG-ul. Probabil că dacă banii care au fost alocaţi pentru modernizarea infrastructurii din România, pentru achiziţionarea de material rulant sau pentru dezvoltarea infrastructurii din România s-ar fi legat de promovarea pe Facebook sau despre cum poţi cheltui bani mai eficient pe Facebook, cu siguranţă că domnul Drulă ar fi avut execuţia bugetară 100%. Că aici se pricepe, să-şi facă promovare, campanie, pe Facebook.

Dar, din păcate, există legi, proiecte, tot felul de mecanisme care impun un anumit interval de timp şi o anumită procedură ca să cheltuieşti aceşti bani într-un mod legal, şi iată că domnul Drulă s-a dovedit a fi corigent la a cheltui banii legal sau eficient. 

Vedem acum că a pornit o întreagă sarabandă de semnare de contracte pentru studii de fezabilitate şi de proiectare - deci practic ceea ce se pricep cel mai bine să facă cei de la USR prin firmele lor de casă, de a scoate banii pe hârtii, dar în realitate, când vine vorba să cheltui efectiv bani pentru modernizarea drumurilor, pentru modernizarea infrastructurii feroviare - vedem că sunt tot mai multe accidente pe calea ferată - domnul Drulă este corigent. 

Eu cred că cere bani doar de dragul unei noi postări pe Facebook, ca să se mai promoveze puţin şi să spună că a cerut bani, dar dacă ne vom uita la execuţia pe fonduri cu care se tot laudă, este cea făcută pe proiectele care vin din urmă.  Domnul Drulă este ministru de şapte luni şi nu avea timp şi nici cap să realizeze absolut nimic. El se bucură strict de ceea ce a moştenit de pe vremea guvernării PSD, partid pe care, de altfel, îl înjura cu toată puterea, dar iată că acum îşi face campanie electorală pe ceea ce a găsit în minister", a declarat, pentru DC News, Răzvan Cuc. 

Răzvan Cuc a comentat şi situaţia de la CNAIR

Senatorul PSD Răzvan Cuc a comentat şi informaţiile potrivit cărora sindicaliştii de la CNAIR ar încasa sporuri care, cumulate, ar ajunge chiar la 60% din salariu, membri de sindicat care au o medie de lucru de doar 19 zile pe lună.

”Legat de situaţia de la CNAIR pot să vă spun un lucru, şi anume că, de multe ori, în cadrul acestei companii, se venea în sprijinul proiectelor din România. Adică erau direcţii de proiectare şi aşa mai departe care au fost toate desfiinţate, toţi oamenii buni din companie au fost luaţi de către firme de construcţii. În loc să îi ţinem la companie pentru că, cu ajutorul lor, reduceam cheltuielile care se fac, acum, pe studii şi proiectări care se puteau face de către CNAIR... 

Au desfiinţat toate direcţiile de specialitate şi au adus numai băieţaşi care stau toată ziua să posteze pe Facebook în loc să muncească. Probabil că acei băieţaşi pe care i-au adus ei, USR-iştii, sunt cei care beneficiază şi de sporuri. Culmea, am ajuns în perioada în care cei care strigau 'hoţii' au ajuns hoţi la rândul lor şi-şi dau tot felul de salarii, sporuri şi recompense pentru cine postează pe Facebook în favoarea USR-ului”, ne-a declarat Răzvan Cuc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel