Întrebat cât urmează să primească FRF din partea UEFA după calificarea la Euro 2016, Răzvan Burleanu a răspuns: "Într-o lună, două, vom afla sumele. E în jur de 8 milioane de euro. E vorba doar de calificarea în sine. O altă sumă importantă vine din contractele de sponsorizare".
[citeste si]
"Toate cele șase contracte aveau prevăzută această clauză de performanță, calificarea. Asta înseamnă aproximativ 2 milioane de euro. Dacă nu ne calificam, unele dintre ele nu le mai continuam, iar altele continuau pe venituri mai mici.
Eram într-o zonă echivalentă cu dezastrul fotbalului românesc, nu numai a echipei naționale. Fotbaliștii au înțeles foarte bine acest lucru.
Este o sumă fixă pe care jucătorii o au la dispoziție pentru prime și va fi repartizată în funcție de minutele jucate. Nu am făcut încă aceste calcule, cât primește fiecare jucător.
Eu n-am acum nicio primă de calificare, nici eu, nici colegii din partea administrativă. Pe de altă parte, nu ascund că am întrebat la UEFA care ar fi modelul de prime pentru partea administrativă, și să-l aplicăm la nivel național.
Prima președintelui va fi mai mică decât a jucătorului, bineînțeles că va fi mai mică. Aceste sume vor fi aflate pentru că ele trebuie să fie aprobate de Comitetul Executiv", a continuat Răzvan Burleanu pentru Dolce Sport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva