Data actualizării:
Data publicării:

Răzvan Burleanu a făcut anunțul. Când se va relua fotbalul în România

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Sport
WhatsApp

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, vineri, în cadrul unei videoconferinţe, că „toate lucrurile merg conform planului" şi că pe 13 iunie vor fi reluate competițiile.

Anunțul a fost făcut vineri de Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, în cadrul unei videoconferinţe, ReStart Sport Summit. Burleanu a precizat însă că nu se vor relua eşaloanele în acelaşi timp pentru că nu toate echipele au reuşit să înceapă de la data de 15 mai protocolul recomandat de autorităţile din România.

„Prin reluarea fotbalului aducem vieţii noastre un anumit nivel de normalitate. Fotbalul presupune o energie pozitivă. În momentul de faţă suntem sub incidenţa unui protocol medical din data de 15 mai. Cluburile profesioniste din România, şi mă refer la cluburile din Liga I şi o parte din cluburile din Liga a II-a, sunt deja în cantonamente şi respectă acest protocol medical, astfel încât vrem să demonstrăm că putem să ne ţinem de acest plan, în faza reluării antrenamentelor în care suntem astăzi, aşteptând permisiunea, de exemplu, ca de la 1 iunie să putem să intrăm în antrenamente colective, cu toţi jucătorii, apoi meciuri amicale, o altă etapă, ca apoi în 13 iunie să putem să începem competiţia, bineînţeles menţionez, fără spectatori, în primă fază", a spus Răzvan Burleanu.

Președintele FRF i-a liniştit pe iubitorii fotbalului: meciurile se vor juca fără spectatori doar pentru o perioadă. Burleanu speră ca fanii să poată merge pe stadioane în viitorul apropiat.

„Pentru noi, meciurile fără spectatori reprezintă o stare de urgenţă, ceea ce înseamnă că este doar o soluţie pe termen scurt şi nicidecum o soluţie viabilă pentru viitorul fotbalului", a declarat președintele FRF, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel