Razie de amploare în București. Peste 100 de amenzi, zeci de permise reținute
Peste 100 de amenzi în valoare de 56.000 de lei au fost aplicare, în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, în timpul unei razii a Brigăzii Rutiere în Capitală. Polițiștii au întocmit și două dosare penale unor șoferi care se aflau beți la volan.
Potrivit Brigăzii Rutiere, în noaptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii Brigăzii Rutiere au acționat pe principalele artere ale Bucureștiului.
Au fost aplicate 112 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 56.000 lei și au fost reținute 28 permise de conducere, cele mai multe pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, nerespectarea regimului legal de viteză și pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric. De asemenea au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.
În cadrul activității de control, polițiștii rutieri au întocmit și două dosare de cercetare penală, unor șoferi care erau beți la volan.
Urmărire ca în filme
Spre exemplu, un bărbat în vârstă de 34 de ani, care conducea mașina pe Șoseaua București-Ploiești, nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor. Oamenii legii l-au urmărit și l-au oprit în zona bulevardului Aerogării. La testarea cu aparatul Alcooltest, rezultatul a fost de 0,75 mg/l alcool pur in aerul expirat. Șoferul a fost condus la sediul INML pentru recoltarea probelor biologice și i s-a întocmit dosar penal.
Un alt bărbat, în vârsta de 40 de ani, a condus mașina pe Bulevardul Ion Mihalache sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul Alcooltest, valoarea indicată fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și acesta a fost condus la sediul INML pentru recoltarea probelor biologice, iar oamenii legii i-au întocmit dosar penal.
Un bărbat de 23 de ani a condus un autoturism pe Calea Crângași sub influența băuturilor alcoolice. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0.33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost amendat cu 1.305 lei iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News