Războiul rece încălzește economia

   

  Economiile de tip occidental au intrat după anul 2000 într-o perioadă de descreștere cronică a ratei de valorificare a capitalului chiar dacă s-au înregistrat unele creșteri conjuncturale prin exacerbarea economiei financiare și a delocalizării capitalului în zone cu condiții naturale mai prielnice și cu forță de muncă mai ieftină.

      Fenomenul subprimes, titrizarea instituționalizată, explozia produselor financiare derivate, absența reglementărilor în domeniul bancilor de investiții și a fondurilor speculative  au fost de fapt avancronica unei crize anunțate, a unei prăbușiri sistemice imediate la nivel mondial cu extensi în criza imobiliară, în cea financiară, a lichidităților, a burselor cu repercusiuni în solvabilitatea bancară prin devalorizarea aproape instantanee a fondurilor lor proprii.

    Toate acestea pot fi exprimate succint prin faptul că a existat ,încă din deceniul trecut, un climat ce a permis susținerea artificială, prin îndatorare, a consumuluidiminuat de reducerea dramatică a veniturilor și economiilor populației, cu predilecție în Statele Unite, dar nu numai.

   Criza a arătat însă că menținerea artificială pe termen lung a consumului este imposibilă, cauzând fenomene de macro instabilitate și de tensiuni sociale cu consecințe letale asupra întregului sistem. Modelul de dezvoltare occidental bazat pe consumatorism de tip ”Welfare State” sau specific perioadei ”Trente glorieuses” avea nevoie de un alt motor de dezvoltare care trebuia să se caracterizeze prin exploatarea unei piețe largi, sigure și de durată, printr-o activitate de tip integrator cu extensii largi pe verticala și orizontala circulației factorilor de producție, pe capacitatea producerii unei valori adăugate superioare mediei producției industriale, pe o pondere importantă a inputului de cercetare/dezvoltare și pe posibilitatea creării monopolului pe producție și desfacere,ca și pe un sistem de planificare și reglementare a producției și a pieței.

  Incapacitatea Statelor Unite ale Americii și mai ales a Uniunii Europene de a găsi soluții de ieșire din criză și de a evita stările de recesiune ca și a Rusiei de a racorda eficient sistemul ei economic la economia globală cu piață liber concurențională a arătat încă odată necesitatea găsirii unui alt motor de dezvoltare cu atributele enumerate mai sus. 

 În contextul actual al climatului economic mondial motorul de dezvoltare căutat nu poate fi decât economia/sectorul militar. Condiția pornirii acestui motor este însă de natură eminamente politică generată de un ” eveniment” cu impact major asupra gradului de conștientizare și a comportamentului opiniei publice.

  Cazul Crimeea-Ucraina este un astfel de ”eveniment”.

  Conștientizarea  posibilității devenită realitate a agresiunii  rusești asupra libertății și suveranității unor state europene la nivelul opiniei publice internaționale a creat cadrul favorabil luării unor decizii politice numite generic ” război rece”.

  Războil rece este, din punct de vedere economic, cadrul de stimulare și dezvoltare a sectorului economiei militare.

  Economia militară nu a avut prea mult de suferit nici în absența războiului rece prin crearea unor piețe locale (războaie locale) de produse militare. Ponderea cheltuielilor militare nu a fost de neglijat (Italia 1,8% din PIB, India 2,7%,Germania 1,3%, Arabia Saudită 10,4%, Japonia 1,0%, Rusia 4,0%, Franța 2,3%, Marea Britanie 2,7%, China 2,1%, SUA 4,8%)

  Cu toate acestea, după 2007 industriile de armament au întâmpinat greutăți prin scăderea cererii. Numărul muncitorilor angajaţi în industriile de război ale naţiunilor high-tech a scăzut vertiginos. General Dynamics, de exemplu, fabricant de avioane şi submarine de luptă, a concediat 17.000 de salariaţi în 20 de luni. Per ansamblu, în SUA, cu numeroase fabrici militare scoase din uz, circa 300.000 de locuri de muncă au dispărut după căderea Zidului Berlinului. Situaţia industriei de apărare din Federaţia Rusă pare însă şi mai gravă decât cea din SUA sau din statele occidentale. După dispariţia Uniunii Sovietice şi  după anularea privilegiilor de care beneficia sub conducerea sovietică  complexul militaro-industrial rus  s-a văzut pus în faţa unui program de restructurare şi reorganizare extrem de dur.
Realizate în timpul perioadei sovietice, întreprinderile din industria rusă de apărare au acordat de-a lungul existenţei lor puţină atenţie costurilor lor de producţie. Din acest punct de vedere, complexul militaro-industrial rus pare a fi într-o situaţie mult mai gravă decât corespondenţii săi din statele vestice fiind nepregătite pentru a face faţă unui mediu concurenţial specific unei economii de piaţă.

 Intrarea în stare de război rece va aduce, indiscutabil la o revigorare rapidă a sectorului producției militare. Războiul rece crează o extindere importantă a cererii, întărește monoplul unui număr mic de producători asupra produselor de top high tech mărind dependența tehnologică a țărilor mici față de cele mari din punct de vedere economic și, mai ales, consolidează și secuirizeză piața de produse militare prin măsuri de planificare și reglementare. În acest sens, trebuie subliniată inițiativa/directiva Summitului NATO de la Newport de a obliga țările membre să aloce minimum 2% din PIB pentru cheltuieli militare din care 20% pentru echiparea cu tehnică de luptă.

 Iată cum, o organizație eminamente neeconomică impune politicilor bugetare naționale reguli de natură bugetară fără, nici măcar, să țină seama de diferențele de nivel de dezvoltare, de prevederile acordurilor cu instituțiile financiare internaționale ( FMI, BM) sau de consecințele rezultate din aplicarea Tratatului European de Guvernanță Fiscală.

România este singura ţară din spaţiul european şi euroatlantic care cumulează toate punctele de deschidere spre zonele în care, în acest moment, există împreunate conflictele cele mai ample sau cu potenţialul cel mai grav de dezvoltare. Importanța geopolitică a României este mai mare dar și pericolul în care se află este mai probabil. Creșterea cheltuielilor militare este, din acest motiv, motivată dar cum se va desfășura exercițiul bugetar în condițiile în care bugetul suferă de inconsistența colectării veniturilor și de tendință clară de reducere a investițiilor și a intrării de capital străin ? Având în vedere actuala optică guvernamentală am putea asista la o creștere a impozitelor și taxelor.

  Singura soluție rezonabilă pe care o întrevăd în prezent este orientarea celor 2% prioritar spre industria militară românească, limitând pe cât posibil importurile. Măcar , am putea crea locuri de muncă suplimentare.

  Războiul rece încălzește economia dar cu temperaturi diferite de la țară la țară.

  Încălzirea va fi mai mare în țările dezvoltate și mai mică în țările mai puțin dezvoltate. Pentru țările dezvoltate occidentale ca și pentru Rusia, războiul rece poate fi considerat un puternic motor de creștere. Pentru România poate fi un factor de stagnare sau chiar de involuție economică. Totul depinde de înțelepciunea celor care conduc destinele țării. Dacă efortul bugetar suplimentar de 2% va fi, așa după cum arătam mai sus, orientat spre dezvoltarea industriei militare naționale și spre recâștigarea locul bun pe care l-a avut cândva în exportul mondial atunci, războiul rece va fi și la noi un  factor de încălzire a economiei. Dacă, nu, atunci ne va răci și mai rău economia.

   Precizez că nu am informații și nici nu știu dacă revenirea la războiul rece cu ”evenimentul ” Ucraina face parte dintr-un scenariu mondial, dar știu că această revenire convine atât sectorului militar din occident cât și celui rusesc.

   Poate cititorul se va întreba dacă este moral să încerci să rezolvi problemele de criză ale economiei mondiale prin creșterea producției și vânzării de produse militare. Nu, nu este moral dar să nu fim naivi să credem că economia este morală. Economia este o luptă a intereselor unde moralitatea nu apare. Este adevărat că s-a luat Premiul Nobel pentru lucrări care propăvăduiau moralitatea actului economic dar au rămas doar teorii.