Război total pe bloguri între Cristian Preda și Adrian Năstase
Până la confruntarea din alegerile viitoare, disputa politică se desfășoară pe bloguri. Astfel, Cristian Preda îi dă replica pe blog lui Adrian Năstase care îl acuzase că manipulează când susţine că guvernarea PSD a întârziat aderarea României la UE, eurodeputatul spunând că social-democratul "este un produs al ceaușismului târziu", sub guvernarea căruia a înflorit corupţia.
"Am scris acum două zile pe acest blog că Adrian Năstase nu și-a asumat niciodată întârzierea intrării României în UE. Plecam de la un fapt: majoritatea țărilor foste comuniste au devenit state-membre în 2004, noi, ca și bulgarii – am așteptat 2007. Aș fi putut adăuga și alte fapte, care relevă amnezia fostului premier. Fiindcă Năstase nu și-a asumat nici politica externă ambiguă de la începutul tranziției, a cărei emblemă e, desigur, Tratatul cu URSS, încheiat – la insistențele unui ministru de externe pe nume Năstase – cu doar câteva luni înainte de căderea Imperiului de la Răsărit", scrie Preda pe blog.
"În ceea ce privește epoca 2000-2004, Năstase nu pare să aibă vreun regret pentru contribuția semnificativă pe care a avut-o la crearea imaginii unei Românii corupte. Dimpotrivă: cel care, în vremea cănd era premier, își obliga miniștrii să-l citeze în fiecare frază, sprijină azi – e oare singurul din PSD? – delirul lui Adrian Severin despre complotul anti-românesc care ar justifica gesturi de corupție în PE", continuă el.
Nemulțumit de criticile pe care i le-a adus Năstase, pedelistul tratează problema într-un ton ironic, punctând totodată că sub guvernarea pesedistului jurnaliştilor le era frică precum le este în prezent jurnaliştilor din Rusia și accentuând tendința fostului premier de a răspunde la acuzații pe un ton care e împrumutat din arsenalul ceaușismului târziu.
"Nu e de mirare că Adrian Năstase răspunde în acest fel. E un produs al ceaușismului târziu. Cine vrea să înțeleagă de ce Ceaușescu a dominat țara aceasta, e suficient să urmărească stilul lui Adrian Năstase”, conchide eurodeputatul.
Adrian Năstase îi dă replica pe blog lui Cristian Preda, care îi imputase eşecul neprimirii României în UE în 2004, amintind că în acel an guvernul pe care îl conducea a închis capitolele de negociere, lucru care a făcut din aderarea din 2007, din timpul guvernării DA, o "formalitate".
"Zilele acestea, am aflat că un personaj care stă urcat într-un pom la Bruxelles şi dă sfaturi celor care se bat politic pe arealul ţării de obârşie, a afirmat într-un interviu pentru un post de radio german că ar trebui ca eu să-mi asum eşecul ne-primirii României în UE în 2004 şi, pe cale de consecinţă, bănuiesc, că şi pentru destinul similar al Bulgariei. Pentru că, dacă vrem să deschidem discuţii inutile, poate ar trebui să o facem pornind de la adevărul netrunchiat. Evident, cred că aţi înţeles faptul că, după şapte ani de dominaţie portocalie, un <cruciat> al regimului băsescian şi-a amintit că Adrian Năstase trebuie acuzat că România nu a aderat în anul 2004 la Uniunea Europeană. Deci, ar trebui să îmi asum şi situaţia Bulgariei, ca să nu lucrăm cu jumătăţi de măsură. Evident, DNA-ul ar putea sa se auto-sesizeze în aceasta chestiune…", scrie Năstase.
"Mi se pare josnic pentru un aşa zis intelectual să îi trateze pe români ca pe nişte proşti. După ce ai fost consilier prezidenţial, întâi pe dreapta, apoi pe stânga, din nou pe dreapta, presupunându-se că ştii şi ce s-a întamplat cu acordul la nivelul ministerelor de interne înainte de 2001, în relaţiile cu Germania şi în ce condiţii l-a “numit” Emil Constantinescu premier pe Mugur Isărescu şi alte lucruri pe care nu le mai amintesc, să încerci să minţi în legătură cu un efort deosebit din guvernarea PSD şi care a beneficiat în final, mai curând, guvernării DA, reprezintă o dovadă jalnică de slugărnicie politică", susţinea Adrian Năstase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News