Război Siria. Merkel, vehementă
Data publicării:
Autor: Tudor Curtifan
WhatsApp
siria
siria
Cancelarul german Angela Merkel a calificat marți drept o 'rușine' incapacitatea comunității internaționale de a veni în ajutor la Alep. Ea a declarat că responsabilitatea pentru dezastrul din Alep o poartă regimul sirian și aliații rus și iranian ai acestuia.

"Ce se întâmplă la Alep este o rușine (...) Este o rușine că nu am reușit să creăm culoare umanitare, însă trebuie să încercăm în continuare", a spus ea la congresul partidului său, Uniunea Creștin Democrată (CDU), care ar urma să aprobe candidatura sa pentru un nou mandat de cancelar la alegerile din 2017.

"Siria este scufundată într-un război teribil", a declarat Merkel, arătând cu degetul spre Moscova pentru sprijinul pe care îl acordă președintelui sirian Bashar al-Assad, notează și EFE.

Ea și-a mai exprimat regretul că, spre deosebire de mobilizările masive din Germania împotriva Tratatului de Liber-Schimb (TTIP) între Uniunea Europeană și SUA, nu există demonstrații similare împotriva bombardamentelor de la Alep.

"Ceva nu este în regulă", a spus Merkel.

"Lupta împotriva amenințării asimetrice a terorismului islamist trebuie dusă în comun (...) Însă în loc de acest lucru, Rusia și Iranul susțin regimul Assad în acțiunea sa brutală împotriva populației", a atras ea atenția, scrie Agerpres.

Situația de la Alep se află marți la originea unor noi tensiuni diplomatice: Rusia a acuzat SUA că au anulat discuțiile prevăzute la Geneva și că refuză un dialog "serios', în special în privința rebelilor sirieni, pentru a le permite "să câștige timp", în timp ce forțele guvernamentale sunt pe punctul de a prelua controlul asupra unui important bastion al adversarilor lor.

Îndepărtarea rebelilor din Alep ar reprezenta cea mai mare victorie a regimului lui Bashar al-Assad în conflict, care a făcut peste 300.000 de morți din 2011.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel