Data publicării:

Război Siria. Administrația Trump: Acesta este OBIECTIVUL

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ambasadoarea Statelor Unite la Națiunile Unite Nikki Haley a declarat într-un interviu că vede schimbarea de regim în Siria ca fiind una dintre prioritățile administrației Trump în țara devastată de război civil, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Înfrângerea Statului Islamic, scoaterea Siriei de sub influența iraniană și alungarea președintelui sirian Bashar al-Assad sunt priorități pentru Washington, a declarat Haley într-un interviu acordat emisiunii "State of Union", care va fi difuzat integral duminică. 
     
"Noi nu vedem o Sirie pașnică cu Assad acolo", a spus Haley. 
     
Aceste comentarii arată o diferență de abordare față de declarațiile făcute de Haley înainte ca Statele Unite să lovească o bază aeriană siriană cu 59 de rachete Tomahawk joi, ca represalii împotriva atacului cu arme chimice al forțelor lui Assad vizând civili sirieni.

Forțele siriene au lansat noi lovituri aeriene sâmbătă care au ucis 18 persoane, inclusiv cinci copii, în provincia Idlib controlată de rebeli, au anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului și serviciul de salvare al apărării civile.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel