Prima măsură luată de Maria Grapini în calitate de ministru al Turismului va fi efectuarea unui audit, ale cărui rezultate vor fi făcute publice. Fostul ministru, Elena Udrea, nu pare intimidată de respectivul audit, adăugând că Guvernul Ponta II ar trebui să mai și muncească. Atacurile indirecte dintre cele două nu se opresc aici, Grapini declarând că nu va continua construcția telegondolelor, începută de Elena Udrea, în timp ce aceasta spune că actualul ministru profită de notorietatea sa.
Maria Grapini este conștientă de faptul că, odată ajunsă în fruntea Turismului, va fi comparată în permanență cu Elena Udrea, dar susține că acest lucru nu o deranjează. Ea susține că se va efectua un audit în cadrul ministerului, iar rezultatele acestuia vor fi făcute publice, adăugând că, celebra frunză a Elenei Udrea va fi eliminată dacă va fi dovedită ineficiența ei.
În replică, deputata de Roman declară despre Grapini că „nu ştie ce spune”, convinsă fiind că vizibilitatea noului ministru desemnat i se datorează. Fosta titulară de la Turism nu se simte deloc intimidată de auditul guvernului Ponta II la ministerul pe care l-a condus. „Doamne fereşte! Au mai făcut vreo zece până acum. Să tot facă, Doamne ajută! Dar să mai şi muncească. Noroc că e în locul Elenei Udrea, la Turism. Dacă o puneau în altă parte nici nu ştia nimeni cine-i doamna Grapini.”, a comentat Elena Udrea pentru gandul.info.
Întrebată unde va apărea următoarea telegondolă, Maria Grapini a declarat pentru gandul.info: „Nu ştiu dacă o să fac telegondole pentru că am suferit foarte tare când am ajuns la Piatra Neamţ şi am văzut că la ora 7 dimineaţa şi la prânz mergea goală telegondola. Şi răspunsul unui cetăţean pe stradă - că pur şi simplu am întrebat pe cineva pe stradă - a fost "e simplu, copilul primarului vinde energie primăriei care plăteşte energia la telegondolă". Lucrul ăsta nu trebuie să se mai întâmple. Vreau să fiu foarte corectă. România a avut şi are nevoie şi de acest gen de turism, cu telegondola. Problema este de prioritizare, de oportunitate, ce facem mai întâi. Nu cred că acasă îţi pui un candelabru de cristal şi laşi să curgă la baie WC-ul”.
Ministrul Turismului a vorbit și despre posibilitatea ca proiectele începute deja să fie sistate: „Eu am cerut întotdeauna să se respecte legea. Voi vedea contractele ce cadru juridic au şi, dacă juridic mi se permite să reziliez contractul, atunci am să-l reziliez”.
Despre acuzațiile noului ministru, în legătură cu telegondola de la Piatra Neamț, Udrea a răspuns: „Nu am nicio informaţie. Eu atât aş dori de la doamna Grapini, de la ceilalţi miniştri. Acum nu mai sunt în opoziţie. Să facă treabă! Eu le doresc să facă măcar 10% din cât a făcut Elena Udrea, măcar jumătate din ce a făcut guvernul Boc. Sunt la putere, să arate că ştiu să facă şi altceva, nu doar să vorbească”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui