Data actualizării:
Data publicării:

Război civil în Sudan: 22 de cetățeni români și 4 sudanezi au cerut evacuarea, anunță MAE

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Ministerul Afacerilor Externe transmite duminică seara, în contextul evoluţiilor legate de situaţia de securitate din Sudan, că, până în prezent, la nivelul Ambasadei României la Addis Abeba îşi înregistraseră prezenţa şi/sau au fost contactaţi de misiunea diplomatică română în vederea evacuării 22 de cetăţeni români şi patru membri de familie, cetăţeni sudanezi.  

'Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în contextul evoluțiilor legate de situația de securitate din Sudan, task-force-ul interinstituțional pentru gestionarea situației, activat din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu începând cu data de 16 aprilie 2023, și-a continuat activitatea pentru sprijinirea și acordarea de asistență cetățenilor români aflați pe teritoriul Sudanului, în vederea evacuării în condiții de siguranță a acelora care au solicitat-o', transmite MAE:

'Încă de la momentul activării task force-ului interinstituțional au fost efectuate, prin misiunile diplomatice române implicate și partenerii instituționali, numeroase demersuri pentru identificarea și contactarea cetățenilor români și a membrilor acestora de familie aflați în Sudan, precum și stabilirea unor modalități optime de evacuare', conform MAE.

Ministerul spune că activitatea Ambasadei României la Khartoum, capitala Sudanului, a fost suspendată în anul 2021, iar serviciile de asistență și protecție consulară pentru cetățenii români din Sudan sunt asigurate de Ambasada României la Addis Abeba (Republica Federală Democratică a Etiopiei).

'Totodată, MAE precizează că, până în prezent, la nivelul Ambasadei României la Addis Abeba, își înregistraseră prezența și/sau au fost contactați de misiunea diplomatică română în vederea evacuării 22 de cetățeni români și 4 membri de familie, cetățeni sudanezi', transmite MAE.

'De asemenea, având în vedere deteriorarea situației de securitate, începând cu data 17 aprilie 2023 a fost ridicată alerta de călătorie pentru Sudan la nivelul 8 din 9 (Manifestați atenție deosebită – https://www.mae.ro/travel-alerts/2924). Task-force-ul interinstituțional își continuă activitatea în regim 24h/7zile, monitorizează evoluțiile din zonă și menține legătura cu cetățenii români din Sudan și cu celelalte state membre UE, în vederea evacuării cetățenilor români și membrilor acestora de familie care și-au exprimat dorința de a fi repatriați', mai transmite MAE.

VEZI ȘI - Violențe în Sudan. „Operațiunea dificilă” de evacuare a cetățenilor britanici: Situație extrem de îngrijorătoare care se deteriorează din ce în ce mai mult

MAE recomandă ferm tuturor cetățenilor români care se află pe teritoriul Sudanului să se adreseze urgent Ambasadei României la Addis Abeba şi să comunice coordonatele proprii, pentru a putea fi contactaţi în caz de necesitate.

'Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Addis Abeba +251 116 622 675, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români au la dispoziție și numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice +251 935 350 059', mai transmite MAE.

VEZI ȘI - Pană de internet 'aproape totală' în Sudan. SUA şi Franţa evacuează personal diplomatic şi cetăţeni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel