Data publicării:

Rata inflației, în creștere. Cifrele oficiale

Autor: Darius Muresan | Categorie: Economie
WhatsApp

Inflaţia anuală a urcat, în septembrie, la 1,8%, de la 1,2% în august, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Faţă de luna august a acestui an preţurile au urcat cu 0,5%, în septembrie.

"Preţurile de consum în luna septembrie 2017 comparativ cu luna septembrie 2016 au crescut cu 1,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2016 - septembrie 2017) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2015 - septembrie 2016), calculată pe baza IPC, este 0,4%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 0,5%", precizează INS, potrivit Agerpres.

Mărfurile alimentare s-au scumpit, luna trecută, cu 0,54%, cele nealimentare cu un procent similar în timp ce tarifele serviciilor au urcat cu 0,32%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit la începutul lunii august prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 1,9%, în condiţiile în care anterior estima un nivel al ratei inflaţiei de 1,6%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale.

Pentru finalul anului 2018, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,2%, de la 3,1% anterior.

Potrivit BNR, reintrarea ratei anuale a inflaţiei IPC în intervalul ţintei a fost anticipată a avea loc din trimestrul III din 2017.

Calculată la taxe constante, rata inflaţiei va atinge 2,9% în decembrie 2017, valoare situată peste ţinta centrală de inflaţie, de 2,5%.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel